• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Plăți făcute în conturile fermierilor în acest an: 202,8 milioane de euro!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Banii transferați în conturile fermierilor au fost solicitați pentru decontare la Comisia Europeană (CE). Sumele care au ajuns la agricultori ating 202,8 milioane de euro, potrivit unui anunț al AFIR.

    Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat astăzi, marți – 2 mai, printr-un comunicat remis către Agrointeligența-AGROINTEL.RO că a transmis Comisiei Europene declarația de cheltuieli pentru decontarea fondurilor europene în valoare de 202,8 milioane de euro (202.820.673,66 euro).

    Potrivit sursei citate, această sumă reprezintă contravaloarea plăților acordate din bugetul național în primul trimestru al anului 2023 către fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice care au realizat investiții în agricultură și dezvoltare rurală, dar și pentru măsurile de mediu și climă.

    Citiți și: Șeful AFIR, la Agrostrategia: Sprijinul pentru micii fermieri – 50.000 de euro pe fermă!

    Banii care au ajuns la fermieri prin AFIR, solicitați spre decontare la CE

    Banii, solicitați la CE pentru plățile din primul trimestru al anului 2023

    Conform sursei citate, documentul transmis Comisiei Europene cuprinde totalul plăților efectuate de AFIR în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2023 către beneficiarii proiectelor de investiții și ai plăților directe și compensatorii. Plățile efectuate provin din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), respectiv suma 192,6 milioane de euro (192.643.697,57 euro), precum și din Instrumentul de Redresare al Uniunii Europene (EURI) cu valoarea de 10,2 milioane de euro (10.176.976,09 euro).

    „Toate aceste sume pe care le-am solicitat la Comisia Europeană sunt rezultatul plăților pe care AFIR le-a făcut beneficiarilor și vin să reîntregească bugetul de stat. Agenția lucrează în ritm alert pentru a rambursa solicitanților sumele necesare în urma derulării proiectelor și astfel să accelerăm ritmul de absorbție a fondurilor europene pe care le gestionăm”, a menționat George Chiriță, Directorul general AFIR.

    Citiți și: AFIR a lansat ghidul pentru un nou sprijin de 30.000 de euro. Plata, în maxim două tranșe!

    Banii, înapoi la bugetul de stat în termen de maximum 45 de zile

    Conform fluxului procedural stabilit la nivelul Comisiei Europene, declarația de cheltuieli aferentă perioadei 1 ianuarie – 31 martie 2023 a fost încărcată în sistemul informatic utilizat pentru schimbul de date între statele membre și CE, urmând ca, după verificarea sumelor din declarația de cheltuieli, Comisia să ramburseze României, în termen de maximum 45 de zile, fondurile europene solicitate, mai subliniază AFIR.

    ”Până în prezent, Comisia Europeană a rambursat României 7,88 miliarde de euro pentru investiții realizate în agricultură, pentru dezvoltarea mediului rural și pentru plăți directe și compensatorii aferente Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, precum și perioadei de tranziție 2021 – 2022”, se mai arată în comunicat.

    Te-ar mai putea interesa

    Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!