• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Pâinea neagră revine la modă

    agrointeligenta.ro

    Specialitățile de pâine neagră se vând din ce în ce mai bine. Astfel, dacă acum acestea reprezintă 7% din totalul vânzărilor, tendința se va menține și anul viitor, când reprezentanții organizațiilor profesionale așteaptă ca pâinea neagră să dețină 10% din consumul total la nivel național.

    Înainte de 1989, în România se mânca mai multă pâine neagră, care era mai sănătoasă.

    “După această perioadă, la noi s-a născut ideea că nivelul de trai este dat de consumul de pâine albă. În ultimii ani, însă, tendinţa este de creştere pentru consumul de pâine neagră, după câte observăm din vânzările noastre”, a declarat Aurel Popescu, președintele ROMPAN, citat de Mediafax.

    Reprezentantul patronatului a arătat că în alte ţări din UE, consumul de pâine neagră depăşeşte 20% din piaţă.

    Potrivit şefului Rompan, consumul de pâine neagră a ajuns la 7% din valoarea pieţei de pâine, fiind evaluat la 45 de milioane de euro, iar pentru anul viitor se estimează că va atinge o pondere de 10% din piaţă.


    Te-ar mai putea interesa

    Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale! Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor