• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Nicu Vasile, LAPAR: Astăzi avem același număr de sole ca în 1907. Cum să faci digitalizare pe jumătate de hectar?

    Oana Timar – Agrointeligența

    Digitalizarea agriculturii românești este un proces anevoios din cauza fărâmițării terenurilor agricole, apreciază Nicu Vasile, Președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR.

    Invitat în cadrul emisiunii Agrostrategia de astăzi, luni – 22 mai, pe TVR 1, liderul LAPAR, Nicu Vasile, a subliniat că digitalizarea este un proces dificil din cauza situației terenurilor agricole.

    ”Discutăm de digitalizare, eu vă pun în imagine România anului 2023. Agricultura. Am 64 de milioane de sole. Același număr îl aveam și în 1907, când am avut răscoala de la Flămânzi. Cum pot eu să fac digitalizare pe jumătate de hectar de teren. Nici nu pot utiliza gama de mașini agricole”, a declarat Nicu Vasile în emisiunea Agrostrategia de pe TVR 1, o coproducție Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Șeful LAPAR a arătat că legislația este prima piedică în comasarea suprafețelor agricole. ”Legislația din România că discutăm despre digitalizare, schimbul de terenuri este considerat subarendare. Îmi dau seama că noi ca și unitate statală ne punem singuri bețe în roate”, a specificat fermierul.

    Din păcate, deși există fonduri pentru digitalizare, acestea nu sunt gândite să acopere toată suprafața țării, apreciază Nicu Vasile. ”Aici e marea problemă a digitalizării. Vorbim despre lucruri mari: 21% din PNRR este pe digitalizare, dar această digitalizare trebuie făcută cu un target care să pornească de la nivel de premier, după care el se duce pe ministere, de acolo mă duc pe aceste societăți, entități. Le-aș fi dezvoltat la nivel regional, județean (țintele – n.r.)”, a punctat președintele LAPAR în cadrul emisiunii de pe TVR 1.

    Nicu Vasile, LAPAR: Am dezvoltat un spirit individualist

    O a doua piedică a comasării terenurilor stă în lipsa de asociere, românul fiind o persoană ce preferă să rămână pe cont propriu decât într-o formă asociativă pe partea de producție. ”După acești 33 de ani am dezvoltat un spirit individualist. (…) Când oamenii discută, oamenii spun mereu – uite mie asta mi s-a întâmplat, eu de asta am nevoie, uite eu am problema asta, dar nu se uită la tot sectorul de activitate. Ce să mai discut de multisectorial? Nu se pune problema, nu am întâlnit așa ceva”, a evidențiat președintele LAPAR.

    Nicu Vasile a dat și un exemplu privind modul în care lipsa asocierii limitează competitivitatea fermierului român. ”Am participat la o dezbatere despre agricultură și au fost invitate trei ferme din SUA. Lucrau în familie 7.000 de hectare de teren, trei frați. Aveau și 1.200 de vaci. Un astfel de fermier, într-o formă sau alta, îmi este coleg, dar și concurent. Credeți că eu cu două hectare, în cinci sole, voi face eu față acelui competitor?!”, a întrebat, retoric, Nicu Vasile.

    ”Fără asociere nu vom face nimic”

    În final, pe acest subiect, șeful LAPAR a punctat că lipsa asocierii ne lasă fără perspectivă.

    ”Eu am spus mereu: fără asociere nu vom face nimic. Dacă vă uitați încă de la 1.800, poeții din România au scris mereu despre unitate. Noi nu avem această unitate. Ea vine puțin și din constrângere. Trebuie să discutăm pe cifre și apoi facem o analiză și constrângem sau dreptatea cui o merită. Așa că fiecare spune – că unul este mai guraliv, că unul are mai multă credibilitate, dar una peste alta, discutăm ca un SRL. Un SRL nu poate să funcționeze cu minus valoare. Este nevoie de o abordare pragmatică”, a concluzionat Nicu Vasile.

    Agrostrategia – TVR 1. Invitat: Nicu Vasile, LAPAR (22.05.2023)

    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!