• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cadrul temporar de criză a fost prelungit. Undă verde la noi ajutoare pentru fermieri

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Comisia Europeană a adoptat, luni, 20 noiembrie, o modificare a Cadrului temporar de criză şi de tranziţie pentru ajutoarele de stat prin care prelungeşte cu şase luni un număr limitat de secţiuni ale cadrului, decizie care a intrat în vigoare.

    Fermierii vor putea obține credite pe 10 sau 20 ani pentru achiziția de terenuri și dezvoltarea fermelor, garantate de stat în procent de 90%. Anunțul a fost făcut în premieră la emisiunea AgroStrategia (TVR 1) de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, care menționa atunci că așteaptă prelungirea Cadrului temporar de criză Ucraina, document ce a fost aprobat de Comisie și publicat în Jurnalul European de marți, 21 noiembrie (C/2023/1188).

    Citiți și: Comisia Europeană a aprobat! Ajutor de 280.000 de euro pe fermă până pe 30 iunie 2024!

    Potrivit documentului publicat în Jurnalul European, ajutoarele totale nu vor depăși în niciun moment 280.000 euro per întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, per stat membru și 335.000 euro per întreprindere care își desfășoară activitatea în sectoarele pescuitului și acvaculturii, per stat membru.

    ”Ajutoarele pot fi acordate sub formă de granturi directe, avantaje fiscale și de plată ori sub alte forme, ca de exemplu, avansuri rambursabile, garanții, împrumuturi și titluri de capital, cu condiția ca valoarea nominală totală a acestor măsuri să nu depășească plafonul global relevant de 280.000 euro sau 335.000 euro per întreprindere per stat membru. Toate cifrele utilizate trebuie să fie brute, și anume înainte de deducerea impozitelor sau a altor taxe”, se precizează în comunicarea Comisiei.

    Citiți și: Guvernul va lansa Creditul Fermierilor pentru capital de lucru cu dobândă de 1,95%

    Ajutoarele se acordă până la 30 iunie 2024 

    Același document prevede că ajutoarele se vor acorda până la 30 iunie 2024. ”Prin derogare, atunci când ajutorul este acordat numai după o verificare ex post a documentelor justificative ale beneficiarului, iar statul membru decide să nu includă posibilitatea de a acorda plăți în avans în conformitate cu punctul 74, ajutorul poate fi acordat până la 31 decembrie 2024, cu condiția respectării perioadei eligibile stabilite”, mai arată sursa citată.

    Sub ce formă se pot acorda ajutoarele 

    În documentul emis de CE se mai arată că ajutoarele se pot acorda sub formă de granturi directe, avantaje fiscale și de plată ori sub alte forme, cum ar fi, de exemplu, avansuri rambursabile, garanții, împrumuturi și titluri de capital, cu condiția ca valoarea nominală totală a acestor măsuri să nu depășească plafoanele aplicabile în ceea ce privește intensitatea ajutorului și plafoanele ajutoarelor.

    Toate cifrele utilizate trebuie să fie brute, și anume înainte de deducerea impozitelor sau a altor taxe.În cazul în care ajutorul se acordă sub formă de avantaj fiscal, datoria fiscală pentru care se acordă avantajul respectiv trebuie să fi fost contractată cel târziu la 30 iunie 2024.

    Atunci când ajutoarele se acordă sub formă de garanții  se aplică condițiile suplimentare prevăzute la punctul 67 litera (i). Atunci când ajutoarele se acordă sub formă de împrumuturi se aplică condițiile suplimentare prevăzute la punctul 70 litera (g).

    ”Ajutoarele acordate sub formă de avansuri rambursabile, garanții, împrumuturi sau alte instrumente rambursabile pot fi convertite în alte forme de ajutor, cum ar fi granturile, cu condiția ca această conversie să aibă loc până la 31 decembrie 2024”, se mai precizează în document.

    Te-ar mai putea interesa

    Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația”

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!