• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Sumă uriașă, arsă într-un incendiu. Banii erau ascunși în hambarul cu porumb

    agrointeligenta.ro

    Un incendiu ar fi lăsat o familie și fără porumb, dar și fără suma de 60.000 de lei. Banii se pare că ar fi fost ascunși în hambarul care a ars și numai o parte din sumă a mai fost scoasă din flăcări, bancnotele fiind majoritatea topite.

    Incediul a avut loc astăzi, duminică – 4 iunie, într-o gospodările din localitatea Cetan, județul Cluj. În timp ce ajutau la stingerea flăcărilor, localnicii au dat peste teancuri de bani.

    Flăcările au distrus acoperișul casei și patru anexe, inclusiv hambarul cu porumb unde au fost găsiți banii.

    O femeie de 77 de ani a suferit un atac de panică în urma incendiului și a fost ajutată de pompieri. Cauza probabilă a incendiului este focul deschis în spații închise. Mai exact, proprietarii au încercat sa schimbe o butelie si au verificat furtunul folosind flacără, scrie Dejeanul.ro.

    Gospodăria unde a a avut loc incendiul aparține socrilor actualului viceprimar din Vad, care imediat după incendiu, spun localnicii, ar fi scos din hambarul de porumb un teanc mare de bani, o parte din ei topiți din cauza focului. Viceprimarul a precizat că e vorba doar despre .1000 lei, banii socrilor, ținuți într-un borcan în bucataria de vară, nicidecum ascunși în cereale.

    Cu toate acestea, în documentele încheiate la finalul intervenției, apare însă altceva. Suma declarată ca fiind pierdută în incediu a fost trecută a fi 60.000 lei, o parte în casă, iar o parte ascunsă în hambarul de porumb.

    Când au aflat de suma ce s-ar putea afla printre resturile incediului, unii săteni au încercat să caute și ei alți eventuali bani printre cerealele din anexa gospodărească. Ancheta va stabili exact câți bani erau și care este paguba.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Ilie Chifan produce un chefir artizanal unic pe piață, cu ciuperca tibetană! Satul fără vaci. Mărturia unui antreprenor: „Au trebuit doar 20-30 de ani ca nimeni să nu mai crească animale” Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță!

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!