• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Gândacul lucios din rapiță este combătut cu Carnadine, de la Nufarm

    Adrian Radu – Agrointeligența

    Rapița este o cultură bănoasă, dar și sensibilă, iar fermierii trebuie să aibă mare grijă de ea. Tratamentele făcute la timp și produsele de calitate aplicate le pot oferi agricultorilor producții frumoase. Marius Rândunică, din Movila Miresii, județul Brăila, a găsit la Nufarm soluția pentru atacul unui dăunător care putea da o lovitură importantă rapiței, care a suferit un atac de gândac lucios, astfel că a fost nevoie de un insecticid sistemic cu acțiune rapidă.

    Soluția a venit imediat de la Nufarm și s-a numit Carnadine. Acest insecticid sistemic a fost aplicat în faza de înflorire, în doză de 200 ml / ha. ”Și-a făcut treaba destul de bine, chiar foarte bine, aș putea spune. Nu am avut nicio problemă, nu am avut emoții cu el, a fost exact cum s-a spus. Este o satisfacție personală, pentru că pot vedea munca mea depusă aici, pot vedea produsele folosite care și-au făcut efectul și, deci, se poate vedea o consolidare în relația noastră cu Nufarm mai departe. Albinele sunt vioaie, dăunătorii nu prea așa vioi”, a declarat Marius Rândunică.

    Caracteristici Carnadine

    • Este absorbit pe cale foliară și transportat acropetal
    • Acționează rapid prin ingerare și contact
    • Asigură un efect rezidual prelungit
    • Combate de la afide la lepidoptere, țânțari, purici, viermi, muște
    • Conține 200 g/l de acetamiprid

    Inginerul agronom de la Ferma Agro Horia a avut tot timpul sprijin de la Nufarm prin intermediul reprezentantului zonal Nina Cîrstei, care i-a explicat toate atuurile insecticidului Carnadine. “Pe lângă omologarea de la cultura de rapiță, pentru majoritatea speciilor de gărgăriță, cât și pentru gândacul lucios, el mai este omologat la cartof, pentru gândacul din Colorado, și la măr. Acest produs este versatil, clar se poate amesteca și se poate include într-o tehnologie completă”, a menționat Nina Cîrstei.

    Relația dintre Ferma Agro Horia din Movila Miresii și Nufarm a început în 2015 și a inclus produse aplicate pe toate culturile. De altfel, în lanul de rapiță unde s-a folosit Carnadine, tehnologia a cuprins si alte produse Nufarm. “În toamnă am intrat cu un tratament de foliar plus un insecticid de la Nufarm, Kaiso Sorbie, substanța activă lambda-cihalotrin, în doză de 0,15 kg la hectar. Acesta a ajutat foarte mult intrarea în iernare. La ieșirea din iarnă am aplicat un tratament cu fungicidele Tazer și Orius. Au avut o cicatrizare foarte bună la tulpină. Nu a fost problema de frângere, chiar nu am observat această problemă și a fost protejată împotriva bolilor”, a completat Rândunică.

    Detalii despre toate produsele din portofoliul Nufarm, pentru rapiță dar și pentru alte culturi, se găsesc pe www.nufarm.ro.

    Te-ar mai putea interesa

    Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Satul fără vaci. Mărturia unui antreprenor: „Au trebuit doar 20-30 de ani ca nimeni să nu mai crească animale” Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei Fermierul Ilie Chifan produce un chefir artizanal unic pe piață, cu ciuperca tibetană!

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!