• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Plata avansului la subvenţia pe suprafață va fi finalizată în următoarele zile

    agrointeligenta.ro

    După ce mai mulţi fermieri s-au plâns că avansul de 69 de euro din plata subvenţiei pe suprafaţă întârzie să le ajungă în cont, minsitrul Daniel Constantin a promis ieri că toţi banii vor ajunge la agricultori până la finele acestei săptămâni.

    Am reuşit şi anul trecut, ca între 16 şi 31 octombrie să plătim avansurile pentru toţi fermierii, şi anume 1.050.000 fermieri care au depus cereri de plată la APIA. Nu este un efort uşor. Vreau să le mulţumesc celor care lucrează la APIA, pentru că de câteva săptămâni lucrează şi în week-end. Fac eforturi extraordinare ca până săptămâna viitoare, vineri, să plătim cele 692 milioane de euro. Sunt convins că vom reuşi„, a declarat ministrul Daniel Constantin, citat de localul Răsunetul.ro.

    Ministrul a menţionat că, până în 10 noiembrie, pot fi depuse cereri la Direcţia Judeţeană pentru Agricultură de către cei care vor să cumpere berbecuţi pentru reproducţie şi juninci, jumătate din costuri fiind suportate de bugetul de stat, şi anume 5000 lei pentru juninci şi 2500 lei pentru berbecuţi.

    De asemenea, în această perioadă se depun şi dosare pentru ajutor de minimis acordat apicultorilor, iar în lucru este şi o schemă de ajutor de minimis pentru culturile calamitate.

    Te-ar mai putea interesa

    Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!