• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Daniel Botănoiu a fost numit consilier de stat în Cancelaria premierului Marcel Ciolacu

    Oana Timar – Agrointeligența

    Daniel Botănoiu, președintele Asociației Fermierilor din România și fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, a fost numit consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului. Decizia privind numirea lui Botănoiu a fost publicată astăzi, luni – 3 iulie, în Monitorul Oficial.

    ”Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Dumitru-Daniel Botănoiu se numește în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului”, se arată în decizia publicată în această seară în Monitorul Oficianl nr. 608.

    Daniel Botănoiu este doctor în științe agricole

    Daniel Botănoiu este inginer agronom, diploma obținând-o la USAMV București în 1994, după care a făcut, la aceeași universitate, și un master în genetica plantelor. În 1993, timp de un an, a făcut parte din programul Tempus, la Institutul Național de Agronomie Paris-Grignon din Franța. Ulterior, în 2006, Botănoiu a obținut și o licență în drept de la Universitatea Ecologică București și doctoratul în științe agricole la USAMV București.

    În MADR, Botănoiu a început să lucreze la Agenția Domeniilor Statului în 2001, de unde a avansat ca Director General în Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale – Societatea Naţională a Produselor Agricole, funcție pe care a ocupat-o până în 2005. Botănoiu a trecut apoi în mediul asociativ, la Asociaţia Naţională a Depozitarilor de Grâu din România (2016-2017). A fost ulterior Preşedinte Executiv al Asociaţiei Generale a Producătorilor Agricoli din România (iulie 2005 – iulie 2007), iar în perioada iunie 2007 – martie 2009 a fost director executiv al Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România FNPAR.

    În 2009, în perioada aprilie-octombrie, Daniel Botănoiu s-a întors la MADR pe funcția de Director General – Direcţia Generală de Politici Agricole, ca apoi să conducă, din poziția de preşedinte, Confederaţia Naţională PRO AGRO (2011-2012) și să activeze în privat Consilier la SC Dancor – Valmedia Agency SRL.

    În 2012, Daniel Botănoiu a fost numit secretar de stat în MADR, funcție pe care a deținut-o până în noiembrie 2019, când la MADR a venit liberalul Adrian Oros. Din 7 iulie 2021, Daniel Botănoiu este președinte al Asociației Fermierilor din România.

    În 2018, Daniel Botănoiu, la acea vreme secretar de stat în MADR, a fost decorat de către Ambasada Franței cu Ordinul Meritul Agricol în grad de Ofițer.


    Te-ar mai putea interesa

    Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale!

    Ultimele știri

    Procesatorii au fost scoși din plafonare. Mai are sens legea care limitează adaosul comercial la alimente? Prețurile reale și tăierile de pe piața laptelui – raportate de ministrul Tanczos direct comisarului Hansen! Bruxelles: 500 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectați de scumpirea motorinei Subvenție nouă pentru bovine: 68 euro/cap. Ajutorul, votat în procedură de urgență! Premierul desemnat Eugen Tomac este dispus să discute despre o nouă nominalizare la Agricultură