• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Delegație MADR la Summit-ul ONU. Care este tema discuțiilor purtate la Roma

    Oana Timar – Agrointeligența

    O delegație din cadrul MADR condusă de secretarul de stat Sorin Moise participă în perioada 24-26 iulie 2023 la Summit-ul ONU pentru Agricultură și Alimentație (FAO), ce se desfășoară la sediul Organizației din Roma.

    Prezența României la Summit-ul ONU privind sistemele alimentare constituie o reflectare a angajamentului ferm al țării noastre, în calitate de membru al Uniunii Europene și al Organizației Națiunilor Unite de a participa la efortul comun de reducere a nivelului de insecuritate alimentară și de a facilita accesul la hrană pentru toți. România a fost susținută în demersul ei de Gabriela Dancău, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Italiană, în Republica Malta și în Republica San Marino, precum și de Cătălina Constantin, ministru consilier, reprezentant permanent adjunct la organizațiile ONU de la Roma.

    ”Securitatea alimentară și transformarea sustenabilă a sistemelor alimentare constituie obiective prioritare pentru România, care rămâne deplin angajată să contribuie la gestionarea crizei alimentare și umanitare actuale, în special în contextul impactului semnificativ pe care războiul din Ucraina îl generează, atât la nivel național, cât și la nivel regional și global”, este mesajul principal pe care secretarul de stat Sorin Moise îl va susține cu ocazia reuniunii la nivel înalt, se arată într-un comunicat de presă al MADR.

    Evenimentul are loc în contextul angajamentului pe care Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, și l-a asumat în declarația sa de acțiune cu privire la Summit-ul ONU privind sistemele alimentare din 2021 de a convoca o reuniune la nivel înalt la fiecare doi ani pentru a analiza progresele înregistrate în transformarea sistemelor alimentare și contribuția acestui proces la realizarea Agendei 2030.

    Obiectivul principal al Summit-ului: progresele înregistrate în implementarea Agendei 2030

    Organizat într-un context geopolitic regional și global complex, marcat de provocări majore precum pandemia de Covid-19, schimbările climatice, conflictele acutizate în multiple regiuni ale globului, în special conflictul din Ucraina, obiectivul acestui Summit este acela de a evalua progresele înregistrate în implementarea Agendei 2030, din perspectiva rolului sistemelor alimentare reziliente în atenuarea insecurității alimentare și de a identifica posibile soluții pentru depășirea obstacolelor pe care statele le întâmpină în acest proces.

    Reuniunea de trei zile evidențiază rolul central al transformărilor sistemelor alimentare în progresul general al obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) înainte de Summitul ODD din septembrie 2023 și militează pentru acțiuni urgente la scară largă, bazându-se pe cele mai recente dovezi potrivit cărora sistemele alimentare durabile contribuie la rezultate mai bune și mai durabile pentru oameni, planetă și prosperitate, fără a lăsa pe nimeni în urmă.

    Summit-ul cuprinde o secțiune de deschidere la nivel înalt, trei sesiuni la nivel înalt în ziua deschiderii, patru sesiuni plenare, mai multe dialoguri de conducere, evenimente speciale și evenimente conexe, precum și o sesiune de închidere la nivel înalt.

    Te-ar mai putea interesa

    Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!