• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Producție de aproape 7 tone/ha la rapiță, obținută într-o fermă din Polonia

    Oana Timar – Agrointeligența

    O producție de aproape 7 tone la hectar a fost înregistrată într-o fermă din Polonia, în voievodatul Subcarpatia. Agricultorul Bogdan Stopyra din localitatea Tuczempy a reușit anul acesta să recolteze la rapiță o producție de 6,9043 tone la hectar.

    Familia lui Bogdan Stopyra face agricultură de peste 100 de ani, iar rezultatul obținut în această vară la cultura de rapiță reprezintă o încununare a tuturor investițiilor și eforturilor depuse de această fermă poloneză de-a lungul timpului.

    Recolta lui Bogdan Stopyra reprezintă un record național în Polonia, unde există un registru al țării pentru performanțe inedite, potrivit wrp.pl

    Performanța spectaculoasă de aproape 7 tone la hectar la rapiță a fost obținută în cadrul unui program prin care, în fermă, s-a aplicat o tehnologie recomandată de specialiștii Chemirol, iar pe partea de protecția plantelor s-au folosit produse Innvigo.

    Citiți și: Produsele INNVIGO AGRO care nu trebuie să lipsească din nicio fermă la aplicarea tehnologiei din toamnă pentru rapiță!

    Fermierul polonez a colaborat cu o echipă de specialiști din cadrul Chemirol

    Fermierul s-a înscris într-un program pentru maximizarea producțiilor

    Ferma poloneză unde s-a obținut producția de record de rapiță colaborează de mai mulți ani cu filialal locală a companiei Chemirol, iar în acest an, exploatația s-a înscris în programul ”I’m going for the record”.

    Urmând recomandările unui consilier din cadrul echipei Chemirol, agricultorul a aplicat o tehnologie dezvoltată de experți în fertilizare, tratament sămânță, protecția și biostimularea plantelor.

    Rapiță a fost tratată cu un produs care ajută plantele să capteze azot din aer

    Pe partea de protecție a plantelor, întreaga tehnologie a fost furnizată de compania poloneză Innvigo, care de mulți ani oferă fermierilor produse din acest segment, compania fiind prezentă și pe piața din Românie.

    În privința nutriției plantelor, a biostimulării, biocontrolului și utilizării adjuvanților, fermierul a folosit produse Chemirol, inclusiv un tratamentul inovator BlueN®, pe bază de bacterii, care acționează pentru captarea azotului din aer și fixarea lui în sol pentru a fi utilizat de către plantă. Pentru a se obține un efect maxim, rapița a fost tratată de două ori cu BlueN® – o dată toamna și încă o dată primăvara.

    Producția de 7 tone la hectar este cea de-a doua recoltă record obținută în cadrul programului ”I’m going for the record”. Prima a fost la sfeclă de zahăr unde anul trecut s-a recoltat o cantitate de 112,11 tone la hectar, la un stas de 16%.

    Citiți și: Produsele Chemirol Agro pe care ing. Iosif Șargan le-a introdus în tehnologia fermei Maxagro


    Te-ar mai putea interesa

    Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale! Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor