• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Tineri Fermieri 2023. Cine sunt producătorii care au cele mai mari șanse să ia fonduri europene

    Oana Timar – Agrointeligența

    În perioada septembrie-octombrie, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, va lansa primele măsuri din Programul Strategic pentru perioada 2023-2027, acestea fiind dedicate investiţiilor în exploataţiile pomicole, zootehniei şi instalării tinerilor fermieri, a anunțat ministrul Florin Barbu.

    ”Vom lansa pe Programul Strategic, practic pe fondurile europene din FEADR, pilonul II, pentru perioada 2023-2027, măsura Investiţii în exploataţii pomicole, care are o sumă de aproape 151 de milioane de euro şi Investiţii în sectorul zootehnic, cu fonduri de 224 de milioane de euro. Pentru a putea fi accesate mai uşor aceste fonduri europene le-am împărţit pe baza deficitului din balanţa comercială. Practic, cei care vor investi în zootehnie vor merge pe axe separate. (…) Nu vor fi amestecate aceste proiecte. Totul este creat pentru a îndrepta balanţa comercială în România„, a declarat ministrul Agriculturii într-un interviu acordat Agerpres.

    175 de milioane de euro, direcționate către tinerii din agricultură

    În ceea ce priveşte măsura privind Instalarea Tinerilor Fermieri, şeful de la Agricultură a transmis că mai mult de 70% din suma totală alocată va fi orientată către legumicultură, un sector în care România înregistrează un deficit comercial semnificativ.

    ”Pe Programul Strategic am decis ca la „Instalarea tinerilor fermieri„, aproape 175 de milioane de euro dintr-un total de 250 de milioane de euro, să fie alocaţi pentru partea de legumicultură şi acolo va exista şi un punctaj mai mare. Acest sprijin care se acordă – 70.000 euro – are o intensitate de 100%, iar din aceşti bani tinerii care vor continua programul de legumicultură vor primi circa 40% din sumă, reprezentând 30.000 euro, pentru echipamentele de încălzit solariile, iar 40.000 de euro vor fi alocaţi pe perioadă de 3 ani pentru combustibilul necesar, în aşa fel încât să putem produce în România legume şi fructe tot timpul anului. La programul Tomata din 2023, aproape 8.500 sunt tineri sub 41 de ani, din cei 22.000, iar lucrul acesta m-a făcut ca să intervin în Programul Strategic, pentru că aveam această axă dedicată instalării tânărului fermier până în 41 de ani”, a adăugat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

    Te-ar mai putea interesa

    Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!