• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Primele atestate de rețete consacrate: Împletiții suprapuși, cabanosul, parizerul, salamul Torpedo și alte opt bunătăți românești

    agrointeligenta.ro

    Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a înmânat vineri primele atestate de rețete consacrate unor producători din industria de morărit-panificație și din industria cărnii. Astfel, au fost acordate atestate pentru următoarele produse: „Franzelă București”, „Împletiți suprapuși”, „Pâine albă cu cartofi”, „Pâine neagră cu cartofi”, „Pâine semialbă cu cartofi”, Cabanos, Ciolan presat, Crenvurști cu carne vită, Jambon afumat fără os, Mușchi file afumat, Parizer, Salam “Torpedo”.

    ”Suntem astăzi în fața unui moment important în care concretizăm o activitate începută în luna martie a acestui an, prin care am introdus în industria alimentară anumite produse pe care le puteți vedea astăzi aici, obținute după rețete consacrate, așa cum au fost ele denumite într-un ordin de ministru pe care l-am aprobat împreună cu Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor și cu Ministerul Sănătății și pentru asta vreau să îi mulțumesc domnului ministru Bănicioiu pentru că este alături de noi astăzi, pentru a vedea și produsul muncii noastre din această perioadă”, a declarat ministrul Daniel Constantin în deschiderea evenimentului.

    Rețeta consacrată românească reprezintă produsul alimentar românesc fabricat cu respectarea compoziției utilizate cu mai mult de 30 de ani înainte de data intrării în vigoare a Ordinului privind atestarea produselor alimentare obținute conform rețetelor consacrate românești (2.04.2014), la care operatorii din sectorul alimentar aderă voluntar în vederea înregistrării.

    ”Această inițiativă a plecat de la faptul că tot mai mulți cetățeni ai acestei țări caută produse cu o calitate înaltă, care să fie certificate de instituții ale statului. Începând de astăzi, în anumite magazine de desfacere veți găsi aceste produse care vor fi marcate de un logo special. Acest logo îl obțin produsele atestate de către o comisie formată din reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, ai Ministerului Sănătății și ai Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorilor”, a completat Daniel Constantin.

    10400845_935532106460397_4565109660968586241_n10374511_935532056460402_5327660722285371371_n 10426758_935532153127059_3929115404159343343_n 10710580_935532186460389_3335501760622891865_n 10426301_935532213127053_6369942491260264675_n Foto: Facebook.com/Daniel Constantin

     


    Te-ar mai putea interesa

    Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă

    Ultimele știri

    Procesatorii au fost scoși din plafonare. Mai are sens legea care limitează adaosul comercial la alimente? Prețurile reale și tăierile de pe piața laptelui – raportate de ministrul Tanczos direct comisarului Hansen! Bruxelles: 500 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectați de scumpirea motorinei Subvenție nouă pentru bovine: 68 euro/cap. Ajutorul, votat în procedură de urgență! Premierul desemnat Eugen Tomac este dispus să discute despre o nouă nominalizare la Agricultură