• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Porumb extraordinar la Nigotești, în Suceava, după aplicarea Azofix și Fosfix, de la Chemark Rom

    Adrian Radu – Agrointeligența

    De fertilitatea solului depinde recolta la final de an agricol. Iar când terenurile nu dau cele mai bune rezultate, deși s-au aplicat îngrășăminte, trebuie ajutate cu diferite alte produse. Ioan Pintia, din Suceava, a apelat la Chemark Rom pentru a putea ajunge la producții satisfăcătoare la porumb. Azofix Plus și Fosfix Plus sunt soluțiile care le-au oferit plantelor suplimentul necesar de azot și fosfor.

    Ioan Pintia s-a apucat de agricultură în 2014. A avut de ales între construcții și munca pământului, de care se îndrăgostise în copilărie. A decis să revină acasă, la Nigotești, și să-și facă propria fermă. A tot achiziționat teren, iar acum a ajuns la nu mai puțin de 450 de hectare. Și nu vrea să se oprească aici.

    Porumbul, floarea-soarelui și grâul sunt culturile înființate an de an de Ioan Pintia. Principala problemă cu care se confruntă este calitatea slabă a terenurilor. “Avem soluri care nu răspund doar la îngrășăminte simple și atunci e nevoie de tehnologie în care se poate veni cu un Fosfix, care deblochează anumite elemente din teren, Azofix, care poate să ne aducă un aport de azot”, a explicat fermierul de la Agrozyd Invest Nigotești.

    Caracteristici Azofix Plus

    La recomandarea specialiștilor de la Chemark Rom, Ioan Pintia a aplicat Azofix Plus și Fosfix Plus la 3-4 zile după semănat, în aceeași doză: 1.5 l / ha. “Azofix îmi aduce undeva un aport de 30 kg substanță activă azot și Fosfix îmi deblochează foarte mult fosfor din sol. Văd niște rezultate foarte bune, porumbul arată bine, sănătos”, a completat fermierul din Nigotești.

    Caracteristici Fosfix Plus

    Un avantaj important pentru orice fermier care folosește Azofix Plus și Fosfix Plus este că acestea înlocuiesc cantități importante de îngrășăminte convenționale, de până la 100 kg / ha. “Luăm în considerare și faptul că ele îmbunătățesc structura solului. Am observat solul foarte afânat, nu a mai format acea crustă, deși au fost câteva ploi torențiale, care, normal, ar fi trebuit să determine formarea unei cruste. Apa a intrat în sol mai bine. Cultura arată extraordinar”, a declarat Florin Amarie, reprezentant zonal Chemark Rom.

    Toate detaliile despre Azofix Plus și Fosfix Plus, recomandări de aplicare și rezultate obținute se găsesc pe www.chemarkrom.ro.

    Te-ar mai putea interesa

    Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!