• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Dan Motreanu, eurodeputat: Vot care vizează 80.000 de ferme din UE, în Parlamentul European

    agrointeligenta.ro

    Vot important pentru datele din peste 80.000 de ferme din UE. Eurodeputatul român, Dan Motreanu, a anunțat că urmează să fie votat Regulamentul privind Rețeaua de Date privind Durabilitatea Agricolă (FSDN).

    Regulamentul privind Rețeaua de Date privind Durabilitatea Agricolă (FSDN) va contribui la creșterea sustenabilității sistemelor alimentare în UE printr-un proces îmbunătățit de colectare a datelor, potrivit eurodeputatului român, Dan Motreanu. Acesta a anunțat că documentul va fi votat în perioada următoare.

    Vot pentru colectarea datelor din ferme

    Regulamentul, pentru care Dan Motreanu a fost responsabil din partea Grupului PPE în Comisia AGRI din Parlamentul European și al cărui acord cu Consiliul va fi votat în a doua sesiune plenară din octombrie, va prevedea colectarea de date sociale și de mediu, în plus față de datele microeconomice și contabile care sunt deja colectate în cadrul Rețelei de Informații Contabile Agricole (RICA).

    RICA este o bază de date ce cuprinde date microeconomice și contabile colectate în fiecare an, de la un eșantion de peste 80.000 de ferme din UE, în mod voluntar.

    Astfel, noua rețea va include toate cele trei dimensiuni ale sustenabilității: economică, socială și de mediu. Datele colectate, comparabile între statele membre, regiuni, tipuri de ferme și dimensiuni ale fermelor, vor fi utilizate pentru cercetare și pentru elaborarea de politici atât la nivelul UE cât și pe plan național.

    Citiți și: Dan Motreanu: Pas important pentru transformarea RICA în rețeaua privind Durabilitatea Agricolă

    Europarlamentarul român, Dan Motreanu (foto: Facebook/Dan Motreanu

    Stimulente financiare pentru fermieri

    Fermierii vor putea participa la rețea pe bază voluntară, putând fi încurajați conform unui plan de stimulente elaborat de fiecare stat membru în parte, care poate include serviciile de consiliere personalizată sau stimulente financiare.

    Printre punctele importante pentru PPE pe acest dosar a fost menținerea participării voluntare a fermierilor la anchete. ”Am negociat acest aspect cu Consiliul și Comisia, reușind să eliminăm penalizările obligatorii propuse de grupuri de stânga, pentru neparticiparea fermierilor, și să promovăm, în schimb, participarea prin acordarea de stimulente”, a arătat Dan Motreanu.

    Nu în ultimul rând, PPE a susținut o abordare orientată spre viitor pentru colectarea de date, care respectă principiul colectării unice și a utilizării multiple. Noua FSDN va fi interconectată cu alte baze de date relevante la nivel de stat membru și va reduce sarcina administrativă pentru autorități și fermieri. De asemenea, datele agricultorilor vor fi protejate mai bine, PPE reușind să impună o protecție mai strictă a datelor decât propunerea inițială a Comisiei.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Ilie Chifan produce un chefir artizanal unic pe piață, cu ciuperca tibetană! Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!