• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Agriculturii: ”Porcii din gospodăria țărănească pot fi sacrificați și pot fi valorificați!”

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Anunțul ministrului Agriculturii, Florin Barbu, pentru toți gospodarii care vor să sacrifice sau să vândă porci de Ignat și în perioada următoare acestuia. Șeful de la MADR a precizat clar că porcii din gospodăria țărănească pot fi sacrificați și valorificați.

    Florin Barbu a dat asigurări astăzi, miercuri – 6 decembrie, că porcii din gospodăria țărănească pot fi sacrificați și pot fi valorificați, nu doar în preajma Sărbătorilor de iarnă, ci și în perioada următoare.

    Citiți și: A început tăiatul porcului de Crăciun. Decebal, un Pietrain de 423 kg, printre primii porci sacrificați

    Anunț despre sacrificarea porcilor de Crăciun

    Florin Barbu, MADR: Vreau să asigur pe toată lumea că porcii din gospodăria țărănească pot fi sacrificați și valorificați

    Florin Barbu a vrut să sublinieze încă o dată că micii crescători pot sacrifica și chiar valorifica porci de Ignat dar și în perioada următoare.

    „Legea porcului, atunci când am fost președintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaților, a fost dată fix pentru a crea cadrul privind biosecuritatea atât în fermele industriale, cât și în gospodăriile populației. În ultima perioadă, focarele de pestă porcină au fost stopate. Vreau să asigur pe toată lumea că, așa cum se aude în momentul de față pe piață, porcii din gospodăria țărănească pot fi sacrificați și pot fi valorificați”, a declarat Florin Barbu miercuri, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai și Alex Vlădescu.

    Acesta a anunțat că săptămâna aceasta Ministerul Agriculturii va ieși cu hotărârea de Guvern privind despăgubirile la Pesta Porcină Africană (PPA).  ”Și zona industrială, prin măsurile de biosecuritate care au fost transpuse prin lege, inclusiv săptămâna aceasta, ieșim și cu hotărârea de Guvern privind despăgubirile la pesta porcină africană, sunt sigur că dacă toată lumea va respecta acele clauze care sunt trecute în lege, privind normele de biosecuritate, cred că putem stăpâni foarte bine focarele de pestă porcină”, a continuat ministrul Agriculturii.

    Citiți și: Ministrul Barbu: Porcul nu trebuie interzis. Tatăl meu crește trei porci: unul pentru mine, unul pentru fratele meu şi unul pentru ei

    Ministrul Agriculturii: Ordinul nu este dat decât pentru perioada sărbătorilor

    Florin Barbu a explicat că ordinele care permit sacrificarea și vânzarea porcilor nu au fost date doar pentru sărbătorile de iarnă ci acestea își produc efectele atâta vreme cât sunt în vigoare.

    „Orice om, în gospodăria populației, poate sacrifica porci. Orice om din gospodăria populației poate face mișcare de porc, sub îndrumarea medicului veterinar, pentru vânzarea porcului din gospodăria populației (…). Ceea ce pot eu să asigur foarte clar și este o responsabilitate pe care mi-am asumat-o cu colegii de la ANSVSA prin modificarea Ordinului 130 și 132 este foarte clar: în România, de Ignat, se pot sacrifica porci în gospodării, de Ignat se pot valorifica porcii din gospodăriile populației. Ordinul nu este dat decât pentru perioada sărbătorilor. Ordinul își produce efecte până acest ordin este abrogat. Deocamdată acest ordin este în Monitorul Oficial și nu s-a dat numai pentru luna decembrie. Până vom reintra în alte discuții cu asociațiile și zona industrială de creștere a porcului, acest ordin este în vigoare și își produce efectele, nu numai în luna decembrie ci și anul următor”, a mai spus oficialul.

    Te-ar mai putea interesa

    Document MADR: 333 lei/ha – cuantum maxim la despăgubirile de secetă la porumb și floarea-soarelui Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Fermierul Ilie Chifan produce un chefir artizanal unic pe piață, cu ciuperca tibetană! Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!