• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Trei bărbați au murit într-o fermă după ce acoperișul depozitului de porumb s-a prăbușit peste ei

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Tragedie într-o fermă din județul Bacău. Trei bărbați, în vârstă de 47, 48, și 57 de ani, au decedat după ce acoperișul exploatației în care lucrau s-a prăbușit peste ei. Incidentul a avut loc astăzi dimineață, joi – 2 noiembrie, în comuna Stănișești din județul Bacău. Potrivit autorităților, cauza prăbușirii plafonului ar fi fost cantitatea prea mare de porumb depozitat.

    Trei bărbați și-a pierdut viața după ce acoperișul fermei în care se aflau s-a prăbușit peste ei. Ajuns la fața locului, echipajul din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău au scos oamenii de sub dărâmături, însă nu mai prezentau semne vitale. După resuscitări nereușite, echipajul medical a declarat decesul acestora, a relatat Spotmedia.

    porumb
    Porumbul depozitat – cauza prăbușirii acoperișului (foto: bani.md)

    Trei lucrători declarați morți – acoperișul fermei s-a prăbușit peste ei

    Trei persoane și-au găsit sfârșitul astăzi dimineață, joi-2 noiembrie, după ce acoperișul fermei în care se aflau s-a prăbușit peste ele, într-o localitate din județul Bacău.

    Tragicul incident a avut loc în comuna Stănișești, cele trei victime fiind scoase de sub dărâmături fără semne vitale. Manevrele de resuscitare aplicate nu au avut niciun rezultat.

    O persoană a apelat la serviciul de urgență 112, anunțând autoritățile că planșeul unei ferme agricole s-a dărâmat, prăbușindu-se peste trei oameni.

    „Ajunse în teren, echipajele operative au acţionat pentru extragerea persoanelor prinse sub dărâmături. Acestea au fost extrase succesiv, în stare inconştientă, fiind predate echipajelor medicale pentru efectuarea manevrelor de resuscitare”, a transmis ISU Bacău.

    Echipajele medicale au făcut tot posibilul pentru a resuscita cele trei victime, însă niciuna nu a răspuns manevrelor, în cele din urmă fiind declarat decesul.

    Reprezentanţii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au declarat că porumbul depozitat a fost prea greu pentru plafonul construcției care ulterior s-a prăbușit. Victimele au fost trei bărbați în vârste de 47, 48, respectiv 57 de ani.

    În urma evenimentului, s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.


    Te-ar mai putea interesa

    Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor