• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Contractele pentru pășuni vor fi înregistrate de primării într-o aplicație MADR

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Contractele de concesiune pentur suprafețele de pășunat vor fi înscrise într-un soft informatic dezvoltat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. În acest fel, se va cunoaște exact situația suprafețelor și a deținătorilor lor legali.

    Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat săptămâna aceasta, Târgu Mureş, în cadrul unei discuţii cu fermierii, că ministerul va dezvolta un soft prin care unităţile administrativ-teritoriale vor declara contractele de concesiune ale păşunilor. Măsura va fi luată astfel încât să se evite ca anumite asociaţii sau societăţi comerciale să încheie mai multe contracte de concesiune pe aceleaşi animale, în mai multe localităţi.

    Citiți și: Preț hectar pășune. Cât costă un hectar de pășune în funcție de județ

    Ministrul Agriculturii a anunțat că în circa două-trei săptămâni pe masa Guvernului va ajunge un act normativ va rezolva problema închirierii multiple a pășunilor.

    ”Ministerul Agriculturii dezvoltă un soft prin care toate unităţile administrativ-teritoriale trebuie să declare contractele de concesiune fiind depistate astfel anumite societăţi, anumite asociaţii care au concesiune pe aceleaşi animale în mai multe unităţi administrativ-teritoriale. În 2-3 săptămâni, nu vă ascund, voi intra în Guvernul României cu act normativ privind încadrarea şi încărcarea cu UVM (Unitate Vită Mare, n.r.) la păşune, atât la bovine, cât şi la ovine-caprine. Pentru că mi s-au adus la cunoştinţă, şi nu mă feresc să spun, foarte multe păşuni concesionate pe care se ia subvenţia pe aceleaşi animale din mai multe unităţi administrativ-teritoriale şi din mai multe judeţe. Şi atunci primăriile vor declara într-un soft toate concesiunile care le au în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale”, a declarat ministrul Florin Barbu, conform Agerpres.

    Noul sistem de centralizare a contractelor pentru pășuni ar urma să fie complet funcțional din 2025.

    Citiți și: Subvenția APIA pentru pășune. Șefă APIA: Fermierii primesc și 400-500 euro/ha

    Contractele dubioase pentru pășuni, reziliate

    Contractele de concesiune ”dubioase” vor fi reziliate

    Ministrul Agriculturii a precizat că, în baza acestui soft, acolo unde se identifică societăţi care au contracte în mai multe unităţi administrativ-teritoriale şi nu deţin încărcătura de animale pentru a păşuna, aşa cum se va reglementa prin Hotărâre de Guvern, contractele de concesiune vor fi reziliate.

    În plus, a susţinut Barbu, nu se mai acorda subvenţia pe crotalii şi se va ţine cont de vârsta animalelor. ”Se va face o economie destul de mare la bugetul Uniunii Europene, inclusiv în programul naţional strategic. Şi, probabil, acolo pot să mai vin iarăşi cu încă 150 euro, plată directă pe porumb siloz, aşa cum am făcut şi anul acesta, să mutăm banii dintr-o parte în alta, pentru că în ultimii ani s-au luat foarte multe subvenţii şi le ştim cum s-au luat. Nu vreau să mă uit în spate, aşa cum spuneam, eu vreau să reglementez acum. Voi reglementa inclusiv încărcătura UVM pe animale şi, în România, ANT şi SCZ nu vor mai lua ovină care are vârsta mai mare de 8 ani, iar la vaca de lapte şi vaca de carne, mai mult de 10. În România, în sectorul ovin sunt 2,8 milioane de capete care au vârsta peste 12 ani! Şi am declarat-o şi o declar în continuare că nu se vor mai lua subvenţii în România pe crotalii, pe care unii le au în geantă”, a susţinut ministrul.

    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Fermierul Ilie Chifan produce un chefir artizanal unic pe piață, cu ciuperca tibetană! Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!