• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • România are 275 de produse tradiționale atestate. Brașov, Maramureș și Argeș sunt județele ”campioane”. Vezi care sunt ”codașele”!

    agrointeligenta.ro

    Producătorii care dețineau atestat de produs tradițional au fost obligați anul acesta să își obțină reastestarea după noi norme, în baza unei documentații și a unei verificări riguroase. Termenul a expirat pe 30 noiembrie când din cele circa 4.400 de produse care figurau ca produse tradiționale, au rămas mai puțin de 300, în timp ce 138 de dosare au fost respinse și alte 100 încă sunt în analiză.

    ”La ora actuală avem două scheme de calitate: scheme de calitate la nivel național și scheme de calitate la nivel UE. La nivel național avem produs tradițional conform Ordinului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 724/2013, și rețete consacrate pentru zona de industrie. Ambele se referă la calitatea produselor. La nivelul Uniunii Europene, avem scheme de calitate precum indicație geografică protejată, denumire de origine protejată și specialitate tradițională garantată.
    Urmează să apară regulament pentru produs montan și produs în ferma mea. Tot o schemă de calitate europeană este și produsul ecologic ”, ne-a declarat dr. ing. Viorel Morărescu, director general în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

    Citiți și LISTA produselor tradiționale în scrise în Registrul Național al produselor Tradiționale până la data de 30 noiembrie

    În topul județelor cu cele mai multe produse tradiționale atestate se află Brașov, Maramureș, Argeș și Satu Mare, în timp ce la coadă se află 18 județe în care nici un producător nu a reușit sau nu a dorit să obțină atestatea care îi permite să își promoveze produsele ca fiind tradiționale și recunoscute de autorități ca atare.

    Topul județelor cu produse tradiționale atestate

    1 Brașov 73
    2 Maramureș 29
    3 Argeș 28
    4 Satu Mare 19
    5 Buzău 14
    6 Alba 13
    7 Botoșani 13
    8 Covasna 11
    9 București 10
    10 Vâlcea 9
    11 Neamț 9
    12 Suceava 8
    13 Tulcea 8
    14 Galați 7
    15 Sibiu 7
    16 Bihor 5
    17 Sălaj 5
    18 Brăila 2
    19 Arad 2
    20 Cluj 1
    21 Olt 1
    22 Prahova

    Județele fără produse atestate sunt: Bacău, Bistrița Năsăud, Caraș Severin, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Ilfov.

    În afară de faptul că produsul tradițional poate fabricat doar în cantități limitate, acesta trebuie să mai respecte și alte condiții, la fel de stricte. ”Produsul tradițional care este un produs alimentar românesc obținut cu materii prime locale, care nu conține aditivi alimentari, care are o rețetă tradițională, un procedeu și proces tehnologic tradițional și se diferențiază foarte clar de alte produse din aceeași categorie”, explică dr.ing. Morărescu.

    Directorul general al MADR spune că primul pas pentru obținerea atestării de produs tradițional îl reprezintă interesul producătorului care trebuie să prezinte o serie de documente pentru a obține recunoaștere. ”Se depune un caiet de sarcini la Direcția Agricolă Județeană. Responsabilul din domeniul industriei alimentare de acolo merge la fața locului să verifice dacă ce este scris în caietul de sarcini corespunde cu ce este în teren și numai apoi, în baza unui proces verbal se înaintează caietul de sarcini cu toată documentația către MADR pentru a obține atestatul de produs tradițional și logo”, clarifică oficialul din minister.

    Cele mai multe produse care obținuseră până la 30 noiembrie statutul de produs atestat erau cele din carne (114), urmate de cele din lapte (69) și legume-fructe (34). La categoria pâine și produse de panificație și patiserie erau 33 de produse, la pește 15 și la băuturi, 10.

    Atestarea produselor tradiționale continuă, producătorii interesați trebuind să aibă în vedere prevederile Ordinului 724/2013 (vezi textul).

    Atestatul de produs tradițional are termen nelimitat, însă poate fi reatras dacă există plângeri care se confirmă sau dacă la un control se dovedește că producătorii au încălcat normele în vigoare.

    Te-ar mai putea interesa

    Satul fără vaci. Mărturia unui antreprenor: „Au trebuit doar 20-30 de ani ca nimeni să nu mai crească animale” Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Document MADR: 333 lei/ha – cuantum maxim la despăgubirile de secetă la porumb și floarea-soarelui Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!