• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Industria cărnii s-a oferit să finanţeze, din fonduri proprii, o soluţie tehnică de centralizarea a datelor despre colectarea TVA-ului

    agrointeligenta.ro

    Reprezentanţii organizaţiilor din industria cărnii doresc să afle dacă Ministerul de Finanţe Publice s-a ţinut de cuvânt şi, în cadrul negocierilor cu FMI, au adus în discuţie şi reducerea TVA la carne şi produsele din carne.

    „În ultimii doi ani, ni s-a transmis că nu există bani la bugetul de stat. Ceea ce cerem noi Ministerului de Finanţe este să identifice metodele de colectare a TVA-ului. În timup unei întâlniri cu secretarul de stat în acest minister am aflat că cel puţin în cazul produselor de panificaţie ,la pâine, abia după ce s-a diminuat TVA-ul, au început să monitorizeze colectarea de TVA. Ne-ar interesa să ştim dacă Ministerul de Finanţe a adus în discuţie reducerea TVA-ului în întâlnirea cu FMI”, a declarat Radu Timiş, preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii, în cadrul Romanian AgriBusiness Forum 2014 organizat recent de publicaţia The Diplomat-Bucharest.

    Proprietarul Cris-Tim este convins că toate problemele din industria cărnii s-ar rezolva printr-o colectare eficientă a TVA-ului. „Dacă reuşim să demonstrăm că TVA-ul din industria cărnii nu se colectează, estimând o sumă de 600 milioane de Euro, ar reprezenta un argument puternic în favoarea diminuării TVA-ului la 9 la sută, ceea ce ar aduce de 2-3 ori mai mulţi bani la bugetul de stat. Industria cărnii s-a oferit să finanţeze, din fonduri proprii, o soluţie tehnică de colectare a datelor care ar arăta gradul de colectare a TVA-ului”, a spus Timiş.



     

    Te-ar mai putea interesa

    Document MADR: 333 lei/ha – cuantum maxim la despăgubirile de secetă la porumb și floarea-soarelui Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Satul fără vaci. Mărturia unui antreprenor: „Au trebuit doar 20-30 de ani ca nimeni să nu mai crească animale” Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!