• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Emilian Dobrescu, preşedintele Patronatului de Zahăr în România: „Avem cel mai mare TVA la zahăr din Europa”

    agrointeligenta.ro

    După industria cărnii, a laptelui şi a legumelor şi fructelor, şi industria zahărului se arată nemulţumită de taxa pe valoarea adăugată. În cadrul conferinţei Romanian AgriBusiness Forum 2014 cu tema „Contextul regional actual şi impactul asupra sectorului agro-alimentar”, preşedintele Patronatului de Zahăr din România a vorbit despre povara TVA-ului.

    „Avem cel mai mare TVA la zahăr din Europa. Pot să reamintesc că în Marea Britanie, acesta este zero? Ne apropiem de 2017, momentul în care nu vor mai fi cote la producţia de zahăr şi, începând cu acel an, tot ceea ce se produce in Europa poate fi vândut pe pieţele europene, cceea ce va pune o reală presiune pe producătorii locali”, a declarat Emilian Dobrescu, preşedintele Patronatului de Zahăr din România.

    Acesta a arătat că „industria de zahăr din România e în pericol să se dizolve precum zahărul în cafea”. „Din 35 de fabrici câte erau în 1990, astăzi mai funcţionează doar 4”, a exemplificat Dobrescu.


     


    Te-ar mai putea interesa

    ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații

    Ultimele știri

    Procesatorii au fost scoși din plafonare. Mai are sens legea care limitează adaosul comercial la alimente? Prețurile reale și tăierile de pe piața laptelui – raportate de ministrul Tanczos direct comisarului Hansen! Bruxelles: 500 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectați de scumpirea motorinei Subvenție nouă pentru bovine: 68 euro/cap. Ajutorul, votat în procedură de urgență! Premierul desemnat Eugen Tomac este dispus să discute despre o nouă nominalizare la Agricultură