• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Prognoza meteo: Vremea se încălzește, ploile și ninsorile se opresc

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Prognoza ANM pentru săptămâna viitoare – schimbare radicală de vreme. După valul de ger și ninsori care s-a lăsat peste țara noastră, meteorologii de la Agenția Națională de Meteorologie (ANM) au anunțat că vor apărea temperaturi destul de ridicate, de primăvară, iar ploile și ninsorile vor dispărea de pe aproape tot teritoriul României.

    Săptămâna viitoare, în intervalul 15-21 ianuarie, valorile termice vor fi mai ridicate decât în mod obișnuit pentru această dată.  Temperaturile maxime vor atinge valori de 9 – 10 grade Celsius, chiar și 11 grade în partea de sud a teritoriului. Cu toate că vor fi ușoare variații termice pe la mijlocul săptămânii, temperaturile vor fi pozitive în aproape toată țara.

    „În ce privește regimul termic nocturn, şi acesta va avea un proces de încălzire care se va resimți în majoritatea regiunilor în condițiile în care minimele nu vor mai coborî sub pragul gerului, sub -10 grade, deși vor fi negative la nivelul întregii țării, se vor situa, în marea lor majoritate, între -6-…-5 și – 1…0 grade”, a arătat Alina Şerban meteorolog la ANM, potrivit Antena3.ro.

    Prognoza ANM pentru săptămâna viitoare la București

    La București, va fi mai cald decât în mod normal pentru această dată, maximele pozitive depășind 6-7 grade Celsius. Chiar dacă

    „În Capitală vorbim de vreme cu temperaturi mai ridicate decât în mod normal pentru această perioadă, maxime pozitive ce pot atinge 6…7 grade, iar minime din ce în ce mai apropiate de -2…0 grade, în condițiile în care vom avea și sisteme noroase ce vor aduce precipitații cam în toate regiunile și în transformare, mai ales în sudul și sud-estul teritoriului, în lapoviță și apoi ploaie”, a mai spus meteorologul ANM.

    Citește și: Meteorolog ANM: Un nou val de frig pune stăpânire pe România, nopțile vor fi geroase și va ninge

    o persoana care merge pe langa zapada
    Vremea în România în intervalul 22 ianuarie-12 februarie (foto: thetelegraph.co.uk)

    Cum va fi vremea în perioada 22 ianuarie-12 februarie

    Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în perioada următoare. În săptămâna 22-29 ianuarie 2024,  temperaturile medii vor fi, în toată țara, mai mari decât cele normale pentru acest interval. În zonele vestice, nord-vestice și centrale, precipitațiile vor fi ușor excedentare, iar în regiunile sud-estice, se va înregistra un deficit din acest punct de vedere. În rest, vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

    Pentru săptămâna 29 ianuarie – 5 februarie 2024, se așteaptă ca temperatura medie a aerului să înregistreze valori, în general, similare cu cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării, posibil ușor mai ridicate în regiunile sud-vestice. În cea mai mare parte a țării, cantitatea de precipitații ce va cădea va fi, în general, destul de apropiată de cea normală pentru această perioadă.

    În săptămâna 5-12 februarie 2024, mediile valorilor termice vor fi în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în majoritatea regiunilor.

    Citește și: Cum va fi vremea în următoarele zile. Prognoza meteo până duminică

    Te-ar mai putea interesa

    Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Satul fără vaci. Mărturia unui antreprenor: „Au trebuit doar 20-30 de ani ca nimeni să nu mai crească animale” Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!