• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Primele măsuri cu privire la separarea fluxurilor pentru camioanele UE şi non-UE

    Oana Timar – Agrointeligența

    Primele măsuri cu privire la separarea fluxurilor pentru camioanele UE şi non-UE se vor concretiza în cursul acestei săptămâni, a anunţat conducerea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în cadrul unei noi runde de întâlniri între ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, şi patronatele din transportul rutier, potrivit Agerpres.

    Totodată, în urma discuţiilor, s-a convenit să fie supus procedurii de consultare publică proiectul de Ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului transporturilor nr. 1836/2018 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Acest proiect prevede ajustarea tarifelor AST (Autorizaţii Speciale de Transport) percepute de compania de drumuri.

    Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în continuarea discuţiilor permanente cu patronatele din transportul rutier, ieri – marți, 13 februarie, a avut loc o nouă întâlnire între ministrul Sorin Grindeanu şi reprezentanţii confederaţiilor patronale şi federaţiilor reprezentative ale transportatorilor rutieri. La discuţii au participat, alături de reprezentanţii MTI, şi reprezentanţii conducerilor CNAIR, ISCTR, ARR şi RAR.

    ”Prima parte a şedinţei a fost dedicată evaluării stadiului fiecărei măsuri convenite în cadrul întâlnirilor precedente. Astfel, s-a constatat că au fost respectate termenele asumate pentru fiecare măsură. Solicitările transportatorilor rutieri şi-au găsit o rezolvare fie prin adoptarea unor acte normative, fie prin decizii administrative ale conducerilor unităţilor din subordinea MTI, fie prin acţiuni imediate care să ajute această industrie”, se arată în comunicat.

    Citiți și: Ministrul Grindeanu a anunțat trei măsuri care vor crește exportul de cereale ucrainene prin România

    Sorin Grindeanu

    Soluțiile găsite, menite să ajute industria

    Ministrul Sorin Grindeanu a subliniat că ”soluţiile găsite la solicitările transportatorilor rutieri sunt menite să ajute această industrie şi sunt strâns legate de activitatea ministerului şi a unităţilor din subordine. Acord în continuare o mare atenţie dialogului cu patronatele din transportul rutier şi doar prin acest dialog permanent putem să rezolvăm în timp util aspectele ce ne sunt sesizate”.

    ”Totodată, în urma discuţiilor s-a convenit ca astăzi să fie supus procedurii de consultare publică proiectul de Ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului transporturilor nr. 1836/2018 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Acest proiect prevede ajustarea tarifelor AST (Autorizaţii Speciale de Transport) percepute de către CNAIR. Conducerea CNAIR, cu ocazia discutării stadiului implementării separării fluxurilor pentru camioanele UE şi non-UE, a precizat că primele măsuri se vor concretiza în cursul acestei săptămâni”, se mai spune în document.

    La finalul întâlnirii, ministrul Sorin Grindeanu i-a asigurat pe partenerii sociali de întreg sprijinul ministerului în rezolvarea aspectelor ce ţin de domeniul transporturilor inclusiv a celor care intră în sfera de competenţă a altor autorităţi ale statului român.

    În acelaşi sens, s-a convenit ca discuţiile să aibă un caracter periodic cu o monitorizare permanentă a stadiilor de implementare.


    Te-ar mai putea interesa

    Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor