• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Protest cu 1.000 de tractoare în Bruxelles. Traficul din oraș și inclusiv accesul către aeroport, blocate

    Oana Timar – Agrointeligența

    Circa 1.000 de tractoare agricole mărșăluiesc în centrul Bruxelles-ului într-un protest declanșat de fermierii belgieni la care s-au alăturat colegi agricultori și din alte state ale UE. Fermierii au dat foc la anvelope și au vărsat cisternele cu dejecții în stradă, cerând retragerea UE din acordurile de liber schimb, în ​​primul rând din acordul Mercosur. De asemenea, fermierii cer stoparea importurilor de produse agricole din afara UE.

    Federația Belgiană a Tinerilor Fermier (FJA) și Federația Fermierilor Valoni (FUGEA) au cerut săptămâna trecută autorizarea unui protest în inima Bruxelles-lui, în ziua în care miniștrii agriculturii din statele membre se reunesc în Consiliul Agrifish. Potrivit presei occidentale, inițiativa a fost susținută de organizații agricole din toată Europa.

    În opinia fermierilor din UE, autoritățile comunitare încheie acorduri cu țări în care producătorii au costuri de producție semnificativ mai mici și nu trebuie să respecte reglementările stricte de protecție a mediului și bunăstarea animalelor în vigoare în UE, care sunt păguboase agriculturii interne. Potrivit protestatarilor, aceste decizii înseamnă falimentarea producătorilor europeni, potrivit surselor citate de Farmer PL.

    Fermieri la protest în Bruxelles (foto: politico.eu)

    Fermierii cer venituri echitabile

    ”Ne reiterăm ​​cea mai importantă renedicare: garantarea unor venituri echitabile fermierilor. Pentru a face acest lucru, trebuie să renunțăm la politica de liber schimb și să avem o dereglementare a pieței”, a declarat Timothee Petel, reprezentant al organizației agricole FUGEA.

    Fermierii care protestează astăzi, luni – 26 februarie, la Bruxelles cer retragerea UE din acordurile de liber schimb, în ​​primul rând cu țările Mercosur. Producătorii cer oprirea importului de produse agricole din afara Europei, care distruge profitabilitatea producției agricole în UE. În plus, protestatarii de la Bruxelles cer prețuri corecte pentru produsele lor și reforme ale politicii agricole comune a UE. Ei se opun Green Deal, birocrației excesive și restricțiilor asupra producției agricole în UE.

    Fermierii au incendiat anvelope (foto: politico.eu)

    Conform presei internaționale, tractoarele agricole au paralizat efectiv traficul în capitala Belgiei. Sunt deja circa 1.000 de mașini agricole la Bruxelles astăzi, ceea ce a condus inclusiv la un trafic și acces îngreunat la metrou. De asemenea, căile rutiere de acces către aeroport sunt blocate sau se circulă foarte greu. În plus, mai multe cisterne cu dejecții au fost deversate pe drum, iar în fața sediului Comisiei Europene, fermierii au incendiat anvelope. Polițiștii au încercat să blocheze intrările coloanelor de tractoare, dar tractoarele au spart barierele, astfel că s-a ajuns la folosirea tunurilor cu apă și a gazelor lacrimogene pentru ca protestul să fie ținut sub control.

    Surse din Bruxelles arată că fermierii aruncă în forțele de ordine cu ouă, portocale și petarde. Pe lângă dejecții lichide, protestatarii au adus cu ei paie și bălegar, care sunt aruncate în stradă.


    Te-ar mai putea interesa

    Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală!

    Ultimele știri

    Procesatorii au fost scoși din plafonare. Mai are sens legea care limitează adaosul comercial la alimente? Prețurile reale și tăierile de pe piața laptelui – raportate de ministrul Tanczos direct comisarului Hansen! Bruxelles: 500 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectați de scumpirea motorinei Subvenție nouă pentru bovine: 68 euro/cap. Ajutorul, votat în procedură de urgență! Premierul desemnat Eugen Tomac este dispus să discute despre o nouă nominalizare la Agricultură