• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce poți face cu bradul după Sărbătorile de Iarnă – 6 idei utile pentru reciclarea pomului de Crăciun

    agrointeligenta.ro

    Odată trecute Sărbătorile de Iarnă, bradul de Crăciun este, de cele mai multe ori, aruncat la gunoi. El poate deveni însă foarte folositor în gospodărie și, astfel, banii cheltuiți cu cumpărarea pomului nu vor fi deloc o pierdere.

    Iată câteva întrebuințări pe care le pot avea brazii de Crăciun:

    1.Într-o gospodărie este mereu nevoie de araci pentru susținerea unor legume precum tomatele sau castraveții, așa că bine curățat de crenguțe și de ace, bradul de Crăciun vă poate deveni un sprijin bun în grădină.

    2.Compost din trunchiul bradului și din ace. Fie că îl mărunțiți cu ajutorul unui topor sau că aveți chiar un tocător în gospodărie, lemnul mărunțit poate fi apoi împrăștiat în grădină, la rădăcini, pentru a bloca dezvoltarea buruienilor. Pe măsură ce se va descompune, acest rest se va transforma în nutrienți pentru acel sol.

    De altfel, această formă de reciclare a brazilor de Crăciun se poate transforma chiar într-o sursă de profit. La Oradea, o firmă de salubritate care adună pomii din oraș a pus la punct un sistem prin care lemnul acestora este tocat și după trei luni se transformă în compost și poate fi comercializat. Din 100 de kilograme de lemn de brad rezultă 60 de kilograme de compost. Amestecat cu turbă, acesta este ambalat în saci de plastic de 40 de litri şi vândut cu 10 lei. Cheltuielile foarte mici cu fabricarea compostului duc la un profit de câteva zeci de mii de lei pentru compania orădeană.

    Lângă București, cei care au brazi dar nu au grădină, pot dona acești pomi pentru a susține un proiect de permacultură din cartierul Titan. Pomii vor fi transformați în compost și vor crește aciditatea solului pentru a-l face ideal pentru cultura afinului. Detalii: Grădina din Gura Siriului 

    3.Ramurile bradului pot proteja culturile perene. Astfel, așezate deasupra acestora, ele vor forma un mic acoperiș care va apăra plantele de îngheț și de greutatea zăpezii.

    03-christmas-tree-uses

    4.Borduri naturale pentru grădină. Deși implică un pic mai multă muncă și obligatoriu – un fierăstrău sau o mică drujbă, efectul va fi unul deosebit, mai ales dacă aveți curtea amenajată în stil rustic.

    04-christmas-tree-uses

    5.Ramurile uscate de brad pot aprinde ușor un foc pentru grătar. La fel, trunchiul bine uscat după zilele în care a stat în casă se taie bucăți și se poate folosi pentru focul în sobă.

    6.Pentru cei care locuiesc în preajma unor iazuri sau lacuri – sau chiar le dețin, pot întreba dacă brazii nu pot fi puși în apă pentru a deveni adăpostul peștilor pentru restul iernii.



     

    Te-ar mai putea interesa

    „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Războiul fructelor: Rusia blochează importurile din Turcia după ce Ankara a oferit garanții de securitate Ucrainei Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul” Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată!

    Ultimele știri

    Universitatea de Științele Vieții din Timișoara a primit distincția europeană „HR Excellence in Research” de la Comisia Europeană Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști Prețul rapiței a atins cel mai înalt nivel din ultimii 4 ani – peste 560 de euro pe tonă! După ultimele atacuri, navele refuză să mai intre în porturile Ucrainei. Presiune pe porturile românești Victorie a fermierilor: Insecticide interzise de UE, permise cu derogare. Legea a primit votul final la Paris!