• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Însămânțarea norilor – metoda prin care Emiratele Arabe Unite și-au crescut regimul de ploi cu 20%

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Emiratele Arabe Unite au cu 20% mai multă ploaie cu ajutorul metodei de stimulare a precipitațiilor. În contextul schimbărilor climatice, dar și a nevoii de apă în unele zone ale globului, metoda de „inseminare” a norilor devine din ce în ce mai populară. Datorită acesteia, Emiratele Arabe Unite și-au crescut cantitatea de precipitații cu 20% în ultimii 10 ani.

    Aproape jumătate din populația lumii s-ar putea confrunta cu un deficit ridicat de apă în 2030, potrivit ONU. În lupta împotriva secetei și în căutarea surselor durabile de apă potabilă și de irigare, noile tehnologii vor juca un rol din ce în ce mai important. Însămânțarea norilor este o tehnologie dezvoltată încă de la mijlocul secolului trecut, al cărei scop este de a forța și de a crește cantitatea de precipitații în anumite regiuni prin interferarea cu norii, potrivit Agri.bg.

    Cu 20% mai multă ploaie prin stimulare artificială

    Experiența Emiratelor Arabe Unite (EAU) în ceea ce privește însămânțarea norilor a fost prezentată la conferința „ Schimbarea climatică – oportunități de tranziție către un sistem alimentar sustenabil și protecția mediului” de la Plovdiv, Bulgaria. În 10 ani, prin intervenția norilor, cantitatea de precipitații în țara arabă a crescut cu 20%

    Emiratele Arabe Unite se află într-o regiune în care nu există surse naturale de apă, cu excepția precipitațiilor. Precipitațiile medii anuale în țară sunt de doar 100 mm și în ultimele aproximativ două decenii, s-a lucrat mult în direcția însămânțării norilor.

    „Însămânțarea în nori oferă soluții mai durabile, mai rentabile și mai ecologice pentru a susține resursele de apă în viitor. Peste 10 ani, activitățile de însămânțare a norilor au reușit să crească precipitațiile cu până la 20% . Din aceste motive, Emiratele Arabe Unite caută să dezvolte abordări locale și globale și să încurajeze cooperarea constructivă cu știința în această direcție”, a explicat Omar Al Yezedi directorul departamentului de Cercetare al Centrului Național de Meteorologie din Emiratele Arabe Unite.

    Citește și: Ploile la control! Câți litri pe metrul pătrat au căzut în diferite județe ale țării

    Stimularea ploii cu ajutorul tehnologiei (foto: arabnews.com)

    Cum „seamănă” arabii norii de ploaie

    Rachetele încărcate cu particule de sare de NaCl higroscopice sunt lansate din aeronave într-un nor preselectat. Sarea ajută la coalescența picăturilor din nor și le face suficient de mari pentru a cădea sub formă de ploaie.

    „Aceste operațiuni nu pot fi efectuate cu toți norii, ci doar cu norii cumulus. În prezent folosim patru avioane pentru a livra materiale și sare pentru a procesa norii. Avem și un generator la sol. Dacă un astfel de generator este instalat în vârful unui munte și apare un nor potrivit în zonă, acesta poate fi procesat de generator”, a precizat Omar Al Yezedi.

    Centrul Național de Meteorologie din Emiratele Arabe Unite lucrează în parteneriat cu o companie bulgară pentru producția de rachete care sunt lansate în nori, a raportat Omar Al Yezedi.

    Citește și: Generatoarele de ploi, testate cu succes în România. Au ”stârnit” norii în ciuda prognozelor ANM

    O infrastructură cuprinzătoare cu stații meteo automate a fost construită în toată țara. Radarul cu dublă polarizare oferă informații despre ceea ce se întâmplă în nor în sine (conține picături de ploaie, este apa prea rece, există bucăți de gheață de grindină).

    Te-ar mai putea interesa

    Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Avans APIA 2026. Prima tranșă din subvenții – mai devreme, plată mai mare pe hectar! Fermier: Ofer apicultorilor 80 de lei/familia de albine pentru polenizarea culturii de floarea-soarelui Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar

    Ultimele știri

    Strategia pentru conservarea biodiversității, aprobată: 25% din banii de subvenții, pe scheme ecologice Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Traderii de cereale nu mai trimit nave în porturile din Ucraina. Ministru: Nu vă grăbiți să vindeți cerealele! ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară