• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Prima ambulanță veterinară ”cu acte”, înmatriculată în Vrancea

    agrointeligenta.ro

    Prima ambulanță veterinară a fost înregistrată la Registrul Auto Român de un medic veterinar din Vrancea. Este o premieră națională la noi în țară când o mașină este înmatriculată ca atare, adică are în cartea de identitate a autovehiculului că este folosit „pentru activități mobile de medicină veterinară“.

    Achiziția ambulanței veterinare s-a făcut cu ajutorul fondurilor europene de către preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari din Vrancea, Grigore Mihăeş. Acesta a declarat presei că avea nevoie de o mașină rezistentă,  cu care să se deplaseze la fermele din zona Vrâncioaia-Năruja.

    „Urmează să fie achiziționat și restul echipamentului, cu o valoare de 12 mii de euro iar atunci va fi echipată complet, pentru orice tip de intervenție. Este foarte utilă pentru că în activitatea mea nu mă ocup de animale de companie și trebuie să ajung la crescătorii de animale, la stânele din zona de munte și trebuie să am tot echipamentul cu mine“, a afirmat medicul Mihăeș pentru Monitorul de Vrancea.

    Ambulanța veterinară este o Toyota Hilux 4X4 care va transporta tot echipamentul folosit pentru a putea opera un animal, de la ecograf la celelalte aparate medicale. Ambulanța este achiziționată în cadrul unui proiect european derulat prin Grupul de Acțiune Locală „Țara Vrancei“, cu o valoare de peste 42 mii euro, din care valoarea nerambursabilă depășește 29 mii euro.



     

    Te-ar mai putea interesa

    DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!