• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Supermarketurile recunosc că mâncarea e scumpă în România: „…dar nu ne omorîţi”

    agrointeligenta.ro

    Alimentele din România sunt mai scumpe decât în alte ţări, recunosc până şi retailerii. Mai mult, pe filiera agricultori-procesatori-comercianţi toată lumea se plânge că nu are profit. O situaţie cu care consumatorul s-a obişnuit de ani buni.

    Productivitate redusă şi tehnologiile depăşite din agricultură, sector care nu acoperă consumul populaţiei, alături de deficitul de comerţ exterior la produse alimentare, în contextul creşterii preţurilor la alimente la nivel mondial sunt principalele cauze pentru care alimentele sunt mai scumpe pe rafturile magazinelor din România, susţine Alexandru Vlad, director al Selgros şi vicepreşedintele Asociatiei Marilor Retele Comerciale din Romania (AMRCR).

    „Rugămintea noastră este să nu ne omorâţi. Diferenţa între a trăi şi a muri este foarte mică. Orice intervenţie masivă ar putea duce la dispariţia multora dintre noi”, a declarat Vlad la o conferinţă dedicată industriei de retail din România organizată de Mediafax.

    România a avut în perioada 2007 – 2011 un deficit de comerţ exterior la produse agroalimentare de 7 mld. euro, deficitul anual fiind în medie de 1,4 mld. euro. În topul produselor importate se află carnea, cerealele, zahărul, fructele, dar şi diverse reziduri alimentare.

    De ce recurg retailerii la importuri? Pentru că în multe cazuri nu există furnizori locali care să asigure „producţie şi mai ales calitate constantă timp de 12 luni”, spune Vlad care se referă în principal la sectorul de fructe şi legume.

    Există totuşi şi comercianţi, cum este Metro Cash&Carry, care au rezolvat – chiar şi parţial – problema pe cont propriu. Metro, de exemplu, are un program cu 200 de fermieri din regiunea Poiana Mare – Calafat care au devenit furnizori de legume. Programul funcţionează bine, aşa că va fi extins şi pe alte regiuni, dar şi la alte categorii de produse. Un semn, că se poate lucra cu producătorii locali.

    Unde vede AMRCR rezolvarea problemelor de pe lanţul agricultori- procesatori- comecianţi? Tot în buzunarul contribuabililor! Asociaţia enumeră o serie de măsuri cum ar fi reducerea TVA-ului la alimente, stimularea înfiinţării de exploatări agricole de suprafaţă mare, indiferent de forma de proprietate (privată, arendă, cooperativă) sau a înfiinţării de ferme zootehnice mari. Nu în ultimul rând, este importantă şi înfiinţarea de centre zonale de colectare de legume – fructe.

    Reducerea taxelor şi impozitelor, care nu fac altceva decât să-i sufoce pe producători, este susţinută şi de Sorin Minea, preşedintele Romalimenta. Dacă taxele ar fi mai mici, s-ar mări consumul, iar piaţa neagră s-ar reduce, afirmă Minea.

    Te-ar mai putea interesa

    Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!