• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • România introduce două subiecte ferbinți pe agenda UE: neonicotinoidele și ajutorul pentru fermele de animale

    Oana Timar – Agrointeligența

    România introduce, în premieră, două puncte importante pe agenda Consiliului de miniștri ai Agriculturii. Este vorba despre modificările propuse de țara noastră la legislația pentru utilizarea produselor pe bază de neonicotinoide, dar și de sprijinul, din fonduri europene, pentru achiziția de animale în fermele zootehnice, pentru creșterea efectivului. Ambele subiecte au fost anunțate anterior de către ministrul Agriculturii, Florin Barbu, ca priorități imediate pentru sprijinirea fermierilor români.

    Secretarul de stat Adrian Pintea va participa luni, în data de 27 mai, la Consiliul Agricultură și Pescuit, care se va desfășura la Bruxelles, potrivit unui comunicat al MADR. Între punctele importante de pe ordinea de zi se vor afla aspecte deosebit de relevante pentru producătorii agricoli din ţara noastră, astfel: viitorul gestionării crizelor în agricultura UE – monitorizarea răspunsurilor deja furnizate şi noile măsuri avute în vedere, reflecții asupra prevederilor care pot fi luate în considerare, adoptarea unei revizuiri specifice a Politicii Agricole Comune, aspecte privind PAC 2023-2027.

    Citiți și: Sprijin nou pentru crescătorii de animale care vor să își mărească efectivele

    Două puncte importante ridicate de România în discuțiile Consiliului Agrifish de mai

    Pe baza informațiilor furnizate de Comisia Europeană și de statele membre se va desfășura un schimb de opinii cu privire la situația pieței, un subiect recurent pe ordinea de zi a Consiliului, în special în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

    Printre punctele „Diverse” de pe ordinea de zi se numără următoarele:

    Prin prezența oficialului MADR la reuniune, România asigură prezentarea poziției sale cu privire la subiectele aflate pe agenda discuțiilor, informează MADR.

    Te-ar mai putea interesa

    Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Satul fără vaci. Mărturia unui antreprenor: „Au trebuit doar 20-30 de ani ca nimeni să nu mai crească animale” Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!