• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cu ce tratăm pomii fructiferi: Bayer CropScience a lansat două produse noi de mare ajutor pentru pomicultori

    Gabriela Gimbășanu – Agrointeligența

    Situația pomiculturii românești, dar și cele mai noi produse pentru fertilizarea și tratarea pomilor fructiferi sunt prezentate zilele acestea în cadrul conferinței tematice “Pomicultura din perspectiva PNDR 2014-2020”, eveniment ce se desfășoară la Poiana Brașov, în perioada 9-10 februarie 2015. În cadrul conferinței, compania Bayer CropScience a venit cu cele mai noi produse în domeniul fitoprotecției sanitare a plantațiilor pomicole.

    “Anul acesta aducem pe piață două produse noi: Luna Experience și Movent. Primul este un fungicid ce conține o substanță activă nouă, fluopiram care are proprietăți penetrante și de translaminare. Acționează în toate stadiile de dezvoltare a patogenilor: germinația sporilor, creșterea tubului germinativ, creșterea miceliului și sporularea. La nivel biochimic inhibă enzimele responsabile în respirația mitocondrială. Acționează asupra ciupercilor din clasa Ascomycete și Deuteromycete. Mai conține și tebuconazol care are proprietăți preventive și curative”, a declarat Sorin Petrache, crop manager pomi fructiferi și viță-de-vie la Bayer.

    Tratament pentru făinare și rapăn

    În ceea ce privește dozajul și combaterea, fungicidul Luna Experience este folosit pentru făinare și rapăn. Este omologat pentru măr, se folosește în dozaj de 0,75 litri la hectar. Se aplică începând cu faza de buton roz și până la coacerea fructelor. Pot fi efectuate maxim 2 tratamente pe sezon, intervalul minim între tratamente este de 7 zile, iar în ceea ce privește timpul de pauză de la ultimul tratament aplicat și până la recoltare acesta este de 14 zile. Se poate folosi, de asemenea, și la prun.

    Protecție pentru rădăcina plantelor

    Despre Movent se poate afirma că reprezintă un nou mod de acțiune împotriva combaterii dăunătorilor și este singurul produs de pe piață care are sistemie dublă, atât ascendentă cât și descendentă (produs ce intră în sistemul radicular al plantei). “Are un spectru larg de acțiune, protejând pomul fructiferi de afidele care atacă rădăcina. În contextul actual, este important de precizat că Movent nu acționează în nici un fel asupra insectelor utile și protejează frunzele nou apărute și rădăcinile copacilor. Cu un singur produs, reușim însă să combatem afidele și acaricidele”, a vorbit Sorin Petrache despre avantajele folosirii celui de-al doilea produs nou lansat de Bayer pentru pomicultori.

    Pentru ce se folosește Movent:
    – la măr pentru combaterea păduchelui din San-Jose;
    – la păr pentru combaterea puricilor meliferi;
    – la prun pentru combaterea viespilor sâmburelui.

    Compania Bayer asigură toți pomicultorii de calitatea serviciilor oferite, aceștia putând apela și la serviciile de consultanță în domeniul fitosanitar pentru a putea alege cele mai bune produse și care corespund cel mai bine nevoilor lor.

    “Observăm o preocupare din ce în ce mai mare pentru această Cenușăreasă a agriculturii, dacă pot numi așa sectorul pomicol românesc. În opinia mea, cred că pomicultura își va lua un avânt din ce în ce mai mare în următoarea perioadă și cuns convins că fenomenul de creștere a consumului de fructe în stare proaspătă la nivel global va contribui la renașterea livezilor în România”, a declarat Sorin Petrache, crop manager pomi fructiferi și viță-de-vie la Bayer.

    Trei ani de testări

    Potrivit reprezentantului companiei, toate produsele din portofoliul acesteia sunt testate în prealabil timp de 3 ani. “Este extrem de important să testăm aceste produse. Un produs slab calitativ scos pe piață nu poate să îți aducă decât o reputație proastă în rândul pomicultorilor. De aceea noi testăm produsele cel puțin cu 3 ani înainte de a le scoate pe piață. Aducând pe piață tratamente noi, venim în întâmpinarea celor ce au livezi, ajutându-i să obțină fructe sănătoase și cu aspect comercial atrăgător”, a mai spus specialistul despre importanța testării produselor.



     

    Te-ar mai putea interesa

    ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!