• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Prima listă cu fermierii care primesc bani pentru utilaje agricole noi!

    Oana Timar – Agrointeligența

    S-a publicat lista cu fermierii care primesc fonduri pentru achiziția de utilaje agricole noi . Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe www.afir.ro Raportul de selecție intermediar aferent submăsurii 4.1, pachetul 4.1.1. Achiziții simple de utilaje la nivelul fermei – sector vegetal, componenta toate culturile exceptând sfecla de zahăr și formele asociative, pentru proiectele depuse în prima etapă lunară (25 iunie – 24 iulie 2024) a sesiunii din acest an.

    Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat astăzi, miercuri – 5 septembrie, că AFIR a publicat lista cu primii fermieri care beneficiază, în baza proiectelor depuse, de fonduri europene pentru achiziția de utilaje agricole noi.

    ”Peste 500 de fermieri primesc bani pentru utilaje agricole noi. Așa cum am promis, continuăm să sprijinim fermierii să investească în utilaje agricole performante. 511 de proiecte au fost selectate pentru finanțare și vor primi în total peste 147 de milioane de euro, în cadrul sub-măsurii de finanțare 4.1 Investiții în exploatații agricole. Adică peste 500 de fermieri din sectorul vegetal primesc bani pentru a-și cumpăra tractoare sau utilaje agricole noi, care să îi ajute să continue să producă românește. Nu am pierdut aceste fonduri, așa cum susțineau unii politicieni, postaci de campanie electorală, ci folosim fiecare leu sau euro pentru a ne ajuta fermierii, pentru a moderniza fermele mici și mari și a dezvolta agricultura românească”, a anunțat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

    AFIR: Proiectele selectate au o valoare de 147,4 milioane de euro

    AFIR a anunțat, de asemenea, printr-un comunicat de presă, că în urma procesului de evaluare și de analiză a cererilor de finanțate depuse online au fost declarate eligibile în vederea finanțării 511 proiecte prin care fermierii au solicitat finanțare nerambursabilă pentru achiziția de utilaje. Valoarea proiectelor selectate este de 147,4 milioane de euro.

    Totodată, prin acest Raport intermediar, 10 proiecte sunt eligibile rămase în așteptare cu o valoare de 2,6 milioane de euro. Alte 22 de cereri de finanțare sunt neconforme, în valoare de 4,5 milioane de euro, iar 8 proiecte însumând 2,4 milioane de euro sunt declarate neeligibile în urma evaluării.

    Raportul de selecție intermediar pachetul 4.1.1. Achiziții simple de utilaje la nivelul fermei este disponibil pe pagina Agenției, www.afir.ro, în cadrul secțiunii Rapoarte >> Selecție sau accesând direct linkul: Selectie – Portalul AFIR – informații PS 2027 și depunere proiecte Online.

    Te-ar mai putea interesa

    Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei”

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!