• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Valeriu Tabără și-a reluat atribuțiile. Primul eveniment la care președintele ASAS a participat după externare

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS) ”Gheorghe Ionescu-Șișești” (ASAS) și-a reluat atribuțiile după ce săptămâna trecută a traversat un episod dificil din punct de vedere al stării de sănătate. Fostul ministru al Agriculturii a participat astăzi, miercuri, 11 septembrie, la un eveniment cu tradiție din sectorul viticol.

    Așa cum Agrointeligența-AGROINTEL.RO a anunțat în exclusivitate, prof. univ. dr. Valeriu Tabără a stat mai multe zile internat după ce a fost preluat luni, 2 septembrie de urgență de un echipaj de pe ambulanță fiind transportat la Spitalul Elias din Capitală. La mai mult de o săptămână distanță reputatul profesor și-a reluat atribuțiile și a participat la un eveniment care a avut loc în județul Prahova.

    Citiți și: Starea de sănătate a prof. Valeriu Tabără s-a îmbunățit. Președintele ASAS rămâne încă sub supraveghere medicală

    Președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS) ”Gheorghe Ionescu-Șișești” la un eveniment din sectorul viticol, în județul Prahova

    Profesorul Valeriu Tabără, la Congresul și expoziția pentru struguri de masă din Valea Călugărească

    Academia de Științe Agricole și Silvice (ASAS) ”Gheorghe Ionescu-Șișești” a anunțat astăzi, miercuri – 11 septembrie, pe pagina proprie de socializare că astăzi a avut loc Congresul și expoziția pentru struguri de masă- ediția a X-a, în Valea Călugărească, județul Prahova. Din pozele publicate se observă că la eveniment a participat și președintele ASAS, Valeriu Tabără.

    ”Miercuri,11 septembrie 2024, au loc Congresul și expoziția pentru struguri de masă- ediția a X-a, organizate de ICDVV Valea Călugărească – Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație”, a anunțat ASAS pe pagina proprie de socializare, postarea fiind însoțită și de o serie de poze de la fața locului, în care apare și Valeriu Tabără.

    Citiți și: Criza vacii de lapte, dezbătută la SCDCB Dancu. Tabără, ASAS: Niciodată nu am avut așa importuri mari de lapte și produse lactate

    Valeriu Tabără a stat mai multe zile internat în spital

    Prof. univ. dr. Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS) ”Gheorghe Ionescu-Șișești”, s-a aflat săptămâna trecută internat la spital după ce s-a simțit rău după o serie de ședințe din rutina zilnică. Reputatul profesor a fost preluat de ambulanță iar medicii i-au efectuat o serie de investigații.

    Cel mai probabil Valeriu Tabără se află în afara oricărui pericol, dovadă și pozele de astăzi unde apare zâmbitor făcând ceea ce îi place cel mai mult: să se afle în mijlocul oamenilor și să vorbeascăd despre agricultură și cercetare.


    Te-ar mai putea interesa

    Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale! Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală!

    Ultimele știri

    Procesatorii au fost scoși din plafonare. Mai are sens legea care limitează adaosul comercial la alimente? Prețurile reale și tăierile de pe piața laptelui – raportate de ministrul Tanczos direct comisarului Hansen! Bruxelles: 500 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectați de scumpirea motorinei Subvenție nouă pentru bovine: 68 euro/cap. Ajutorul, votat în procedură de urgență! Premierul desemnat Eugen Tomac este dispus să discute despre o nouă nominalizare la Agricultură