• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cererile pentru subvenții pe 2015 se depun la APIA începând cu această lună. Vezi care este procedura pentru a dovedi că ești fermier activ!

    agrointeligenta.ro

    Fermierii români vor putea depune la APIA cererile pentru subvențiile pe 2015 începând din martie, cel mai probabil din a doua jumătate a acestei luni. Ministrul Daniel Constantin a precizat că nu sunt modificări majore privind documentația necesară, exceptând procedura pentru persoanele care vor intra în categoria de fermieri activi și nu sunt organizate într-o formă juridică/PFA – cazul crescătorilor de ovine.

    ”La persoanele juridice, acolo documentele sunt aceleaşi, iar din documentele de bază care se transmiteau şi până acum se poate observa foarte clar dacă există ca activitate principală de bază activitatea agricolă. Pentru ceilalţi, care nu se transformă într-o formă juridică sau cel puţin în persoană fizică autorizată, trebuie să vină cu documente suplimentare”, a precizat ieri ministrul agriculturii.

    Referitor la persoanele ”nejuridice”, el a arătat că ”aceste documente pot fi Declaraţia 2.2.1, privind veniturile din activităţi agricole, impuse pe bază de norme de venit, decizia de impunere, adeverinţă eliberată de ANAF privind veniturile totale realizate în anul precedent”. ”Dacă nu există această declaraţie, atunci Declaraţia 200 privind veniturile realizate în România şi adeverinţa eliberată de ANAF privind veniturile totale„, a explicat Constantin.

    Conform declarațiilor oficiale ale reprezentantului Guvernului, o situație aparte au crescătorii de ovine care au fost niciodată organizaţi într-o formă juridică sau în PFA. ”Am înţeles aceste lucruri şi pentru a răspunde nevoilor şi solicitărilor pe care le-au făcut am creat această alternativă, astfel încât să fim în rând cu ceea ce înseamnă regulamentul european, care prevede foarte clar că toţi cei care primesc peste 5 mii de euro trebuie să dovedească această calitate de fermier activ”, a spus Constantin.

    Astfel, există două variante. ”Cei care nu au 5.000 de euro sprijin total – aici mă refer şi fonduri europene, şi fonduri la bugetul de stat – nu trebuie să dovedească această calitate; ei sunt consideraţi de la început fermieri activi. Însă cei care au peste cinci mii de euro au două opţiuni: fie se înregistrează ca persoană fizică autorizată cel puţin şi societate comercială ş.a.m.d., şi atunci este foarte uşor să dovedim această calitate de fermier activ, fie trebuie să vină cu documente doveditoare vizavi de faptul că ei sunt fermieri activi şi că activitatea agricolă este activitatea de bază pe care o prestează în desfăşurarea activităţii economice”, a spus ministrul agriculturii.

    Odată cu cererea pe suprafaţă, fermierii vor depune și cererile pentru ajutoarele financiare acordate în sectorul zootehnic.



     

    Te-ar mai putea interesa

    ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!