• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Conferința națională organizată de Clubul Fermierilor Români, un eveniment de referință în agribusiness

    Adrian Radu – Agrointeligența

    Clubul Fermierilor Români a organizat la București cea de-a VI-a ediție a Conferinței Naționale, având ca temă centrală „Pactul multi-sectorial pentru o Politică Agricolă Integrată a României – Obiectiv 2035”. Evenimentul a reunit aproape 600 de participanți, printre care fermieri performanți, oficiali români și europeni, lideri în domeniul tehnologiilor agricole și reprezentanți ai asociațiilor de profil.

    Evenimentul a fost structurat în mai multe sesiuni. Prima, intitulată „Dialogul interactiv UE-România despre viitorul agriculturii”, a adus în discuție perspectivele fermierilor europeni în contextul provocărilor care apar an de an. Problemele subliniate au avut parte și de soluții, venite de la specialiștii din străinătate, printre care Roel Jongeneel, de la Wageningen University and Research (Olanda), și Fred van Ex, director general al INARI Agriculture.
    Comisarul Wojciechowski, invitat special

    Printre participanții la acest eveniment de înaltă ținută s-a aflat și Comisarul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Janusz Wojciechowski. Acesta, aflat pe finalul mandatului său, a subliniat importanța unei politici agricole integrate pentru asigurarea securității alimentare și dezvoltării rurale sustenabile. Comisarul a evidențiat necesitatea colaborării între statele membre ale Uniunii Europene pentru a face față provocărilor actuale din sectorul agricol.

    Sesiunea plenară a avut drept subiect Viziunea și acțiunea pentru transformarea sustenabilă a agriculturii românești. În cadrul sesiunii, Lucian Buzdugan, doctor în științe agricole și inginer agronom și Dan Hurduc, doctor în științe agricole și membru fondator al Clubului Fermierilor Români, au prezentat viziunea asupra transformării agriculturii românești către un model european de performanță și sustenabilitate. Aceștia au subliniat importanța adoptării tehnologiilor moderne și a practicilor agricole durabile pentru a crește competitivitatea fermierilor români pe piața europeană.

    Ce este Politica Agricolă Integrată

    Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români, a prezentat inițiativele recente ale organizației, inclusiv propunerea pentru o Politică Agricolă Integrată – Obiectiv 2035. Scopul principal al pactului este de a încuraja un parteneriat pe termen lung, durabil și transpartinic între fermieri, autorități și industria agricolă, pentru a atinge priorități strategice precum securitatea alimentară și dezvoltarea rurală, folosind atât valorile tradiționale, cât și tehnologiile Agriculturii 4.0.

    Alți invitați de marcă au fost Florin Barbu – ministrul Agriculturii, Holger Kray – Coordonator global pentru argicultură de la Banca Mondială și reprezentanți ai celor mai mari companii de inputuri aflate pe piața din România. “Dialogul și schimbul de idei reprezintă calea sigură pentru dezvoltarea agriculturii”, a precizat Florin Barbu.

    Holger Kray, coordonator global pentru agricultură la Banca Mondială, a oferit perspective asupra resurselor de finanțare disponibile pentru dezvoltarea agriculturii. Kray a subliniat cadrul european și modalitățile de stimulare a investițiilor private în sector. Acesta a încurajat fermierii români să acceseze fondurile disponibile și să adopte practici agricole moderne pentru a-și crește productivitatea și sustenabilitatea.

    Un punct special al Conferinței Naționale organizate de Clubul Fermierilor Români a fost reprezentat de succesiunea afacerilor și pactul între generații în agricultură. Jabbar Kanani, membru al Consiliului Director al Clubului Fermierilor Români și inițiatorul programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, a prezentat importanța pregătirii noii generații de fermieri pentru a prelua și dezvolta afacerile de familie. „Gândiți-vă ce s-ar întâmpla dacă am avea 10.000 de tineri pregătiți care preiau conducerea acestui ecosistem. Strategia pe care o gândiți și o vizați va fi pusă în practică imediat”, a declarat Jabbar Kanani pe scenă.

    Discuții ample în paneluri

    În cadrul panelului dedicat recâștigării competitivității agriculturii, Sorin Moise, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a discutat despre proiectele guvernamentale strategice și inițiativele multi-parteneriale menite să transforme agricultura românească într-un model competitiv de Agricultură 4.0. Acesta a subliniat importanța colaborării între sectorul public și cel privat pentru a implementa soluții inovatoare și sustenabile în agricultură.

    În concluzie, cea de-a VI-a ediție a Conferinței Naționale organizate de Clubul Fermierilor Români a reprezentat un prilej important de dezbatere și colaborare între fermieri, autorități și experți din domeniul agricol. „Cred că e o masă rotundă de referință. Toți partenerii prezenți s-au unit în jurul unei credințe că se poate schimba agricultura, se poate transforma și acesta e cel mai important lucru”, a concluzionat Florian Ciolacu.

    Te-ar mai putea interesa

    Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!