• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Vin ninsorile! Județele care au intrat de astăzi sub alertă meteo de zăpadă și viscol cu rafale de 90 km/oră

    agrointeligenta.ro -

    Val de alerte meteo pentru fenomene de iarnă. Meteorologii au actualizat informările și avertizările pentru a anunța noi precipitații, dar și venirea ninsorilor, la pachet cu intensificări ale vântului. Alertele meteo sunt valabile de astăzi, miercuri – 20 noiembrie, până sâmbătă, 23 noiembrie, seara.

    Se instalează iarna! Acesta pare să fie mesajul transmis de Administrația Națională de Meteorologie prin valul de alerte de Cod Galben pentru fenomene specifice sezonului rece: ninsori, viscol.

    Iată care sunt alertele meteorologice în vigoare de astăzi, miercuri – 20 noiembrie:

    Informare meteorologică de precipitații, inclusiv ninsori, și vânt
    Interval de valabilitate: 20 noiembrie, ora 10.00 – 23 noiembrie, ora 20.00
    Fenomene vizate: precipitații moderate cantitativ, ninsori și strat de zăpadă, intensificări ale vântului

    În intervalul menționat temporar vor fi precipitații în toate regiunile. În sudul țării vor predomina ploile, iar în restul regiunilor vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă, mai consistent la munte. Pe alocuri se va depune polei.

    Se vor acumula cantități de precipitații de 15…25 l/mp, iar cu precădere în zona deluroasă și montană vor depăși 30…40 l/mp.

    Local și temporar vor fi intensificări ale vântului în toate regiunile, cu viteze în general de 50…60 km/h. La munte, rafalele vor depăși 70 km/h, iar cu precădere în zona înaltă de peste 90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

    Atenționare meteorologică de Cod Galben de vânt
    Interval de valabilitate: 20 noiembrie, ora 10.00 – 20 noiembrie, ora 20.00
    Fenomene vizate: intensificări ale vântului

    Vântul va avea intensificări în Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania și pe litoral, cu viteze de 50…70 km/h. La munte vor fi rafale de 70…80 km/h, iar la altitudini mari vor depăși 90 km/h.

    Atenționare meteorologică de Cod Galben de ninsori și vânt
    Interval de valabilitate: 20 noiembrie, ora 20.00 – 21 noiembrie, ora 10.00
    Fenomene vizate: ninsori și intensificări ale vântului

    La munte temporar ninsorile vor fi intense și viscolite și se va depune strat de zăpadă, local de peste 10…20 cm. Vor fi rafale în Carpații Occidentali cu viteze în general de 50…60 km/h, iar în Carpații Meridionali și Orientali de peste 70…90 km/h.

    În Transilvania, apoi și în Moldova vor predomina ninsorile, iar local se va depune strat de zăpadă, în general, de 5…10 cm. Vântul va avea intensificări, cu viteze de 40…50 km/h.

    Atenționare meteorologică de Cod Galben de vânt
    Interval de valabilitate: 20 noiembrie, ora 20 – 21 noiembrie, ora 20
    Fenomene vizate: intensificări ale vântului

    În Dobrogea, vestul și sudul Olteniei, precum și în sudul, centrul și estul Munteniei vântul va avea intensificări, cu rafale de 50…70 km/h.

    În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj inclusiv prin avertizări pentru fenomene severe imediate (nowcasting).


    Te-ar mai putea interesa

    Primărița din Chinteni le cere sătenilor să nu mai folosească apa din rețea pentru a-și uda gazonul sau umple piscina Sute de hectare de porumb din ferma lui Dimitrie Muscă sunt calamitate aproape total Subvenția APIA care se majorează de la 1 august pentru toți fermierii

    Ultimele știri

    MEGAFERT 3-5-40 – Pentru vigoare vegetativă și producții calitative Inputuri mai scumpe pentru fermieri. Cum aplică o fitofarmacie creșterile de TVA Pâinea s-a scumpit peste noapte. Aurel Popescu, ROMPAN: Prețurile mai pot urca și în perioada următoare