• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cifrele reci ale bancherilor: Care este profitul pe care fermierii îl pot strânge de pe un hectar de grâu în 2015

    agrointeligenta.ro

    Oamenii băncilor gândesc simplu, în cifre puse pe hârtie, în numere care pot indica atât profit, cât și pierderi. Ambele scenarii sunt luate în calcul pentru că oricât de mult ne-ar plăcea să credem că prețurile la cereale sunt la mâna sorții, bursele internaționale au un cuvânt greu de spus în modul în care agricultorii români vor încheia și anul agricol 2015.

    În cadrul Conferinței ”Perspectivele de finanțare a agriculturii României”, desfășurată miercuri, 18 martie, la București, reprezentanții UniCredit Țiriac Bank au dezvăluit modul în care bancherii calculează, la rece, potențialul de profit al culturii de grâu în 2015.

    Valentin Dima UniCredit Tiriac Bank

    Un fermier cunoaște la acest moment, costul investiției într-un hectar însămânțat cu grâu și care se ridică la 3.010 lei, potrivit lui Valentin Dima, Head of CTS Key Accounts în cadrul UniCredit Țiriac Bank. Specialistul a ajuns la această sumă totală adunând toate cheltuielile și scăzând subvenția:

    Costuri directe (motorină, sămânță, îngrășăminte complexe, îngrășăminte cu azot, erbicide, fungicide, costurile cu recolta) – 2.300 de lei
    Costuri indirecte (de regulă 50% din totalul costurilor directe) – 1.150 lei
    Subvenția la hectar – 440 de lei
    Total: 3.010 lei

    Luând exemplul unui fermier care a cultivat 500 de hectare de grâu și obține o producție medie de 4 tone la hectar, recolta totală va fi de circa 2.000 de tone. Cantitate pe care acum are certitudinea că o poate valorifica la un preț de 169 de euro/tonă.

    În realitate, însă, prețurile la recoltă vor fi cu totul altele decât calculele inițiale ale fermierilor, dar și ale bancherilor, apreciază Dima. El spune că, analizând evoluția burselor de cereale din ultimii ani, în 2015, un agricultor poate spera să obțină 190 de euro/tonă, deci, pentru cele 2.000 de tone, un profit total de 42.000 de euro, adică sub 100 de euro/hectar.

    În cel mai rău caz, însă, cotațiile pe piețele internaționale scad la 150 de euro/tonă, condiții în care fermierul român vinde jumătate din recoltă, iar prețurile o pot lua din nou în jos, agricultorii riscând să ajungă să vândă grâul la 130 de euro/tonă pentru a-și acoperi costurile. La acest moment, spune bancherul, agricultorii vor opta doar pentru comercializarea a jumătate din producția obținută, la restul adăugându-se și cheltuielile de stocare care vor crește costul total de producție. Este, însă, cel mai sumbru scenariu, iar pierderile pentru acel producător agricol care a pus grâu pe 500 de hectare se pot ridica la 58.000 de euro, spune Valentin Dima, care le recomandă agricultorilor să încheie contracte de hedging pentru materiile prime agricole.

    Citiți și:

    Taşcu Caraman, fermier din Tulcea, a descoperit cea mai sigură cultură agricolă: „hedging-ul”

    Hedging agricol în ferma brașoveanului Mihai Tatu: Când scade piața laptelui, profitul se echilibrează din afacerea cu vaci de carne



     

    Te-ar mai putea interesa

    Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Document MADR: 333 lei/ha – cuantum maxim la despăgubirile de secetă la porumb și floarea-soarelui Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!