• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Lovitură pentru ”greii” care au scumpit betonul folosit la construcțiile din ferme

    agrointeligenta.ro

    Creștere accelerată a prețurilor pentru investițiile în fermă. Fermierii au semnalat nu de puține ori că sumele pe care le-au estimat inițial pentru proiectele de investiții, inclusiv cele pe fonduri europene, s-au dovedit în final mult mai ridicate din cauza unor scumpiri fără precedent a materialelor de construcție. Pe acest fond, Consiliul Concurenței a anchetat și a sancționat cei mai mari producători de ciment din România care, printr-un schimb de informații comerciale sensibile, ar fi controlat prețurile pentru materialul indispensabil în costrucții, betonul.

    Consiliul Concurenţei (CC) a sancţionat companiile Holcim Romania S.A., Romcim S.A. și Heidelberg Materials România S.A. cu amenzi în valoare totală de 217.966.541,82 lei (aproximativ 43,7 milioane euro) pentru coordonarea politicilor de stabilire a prețurilor, potrivit unui comunicat de presă al CC.

    Amenzile au fost aplicate astfel:
    • Holcim România S.A.: 90.900.114,26 lei (18,2 milioane euro);
    • Romcim S.A: 66.123.571,28 lei (13,3 milioane euro);
    • Heidelberg Material România SA: 60.942.856,28 lei (12,2 milioane euro).

    În urma investigației, autoritatea de concurență a constatat că, cel puțin în perioada 2017-2018, între cei trei producători de ciment s-a realizat un schimb de informații comerciale sensibile (informații referitoare la prețuri viitoare, discounturi, condiții de plată, termene de plată, cantități, volume etc.) prin intermediul unor clienți.

    Astfel, fiecare dintre cei trei producători a implementat mecanisme pentru organizarea și utilizarea internă a informațiilor colectate de la clienți prin agenții zonali de vânzări. În acest fel au avut acces la informații care nu aveau caracter public (nefiind vorba despre prețuri la raft), pe care le-au centralizat, monitorizat și utilizat în stabilirea strategiilor comerciale în ceea ce privește politica de preț.

    Citiți și: Ministrul Barbu cere Consiliului Concurenței să verifice practica produselor marcă proprie

    Bogdan Chirițoiu, Președinte Consiliul Concurenței (foto: Agerpres)

    „Fiecare companie implicată a putut să prevadă, în mod rezonabil, că informațiile despre propriile condiții comerciale vor ajunge la ceilalți producători. Comportamentul a condus la reducerea concurenței, ceea ce a generat majorarea prețurilor cimentului față de țările vecine”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

    Piața materialelor de construcții, monitorizată de Consiliul Concurenței

    Autoritatea de concurență monitorizează piața materialelor de construcții, având în vedere importanța strategică a sectorului construcțiilor în dezvoltarea economică și socială.

    În acest context, cimentul este un material indispensabil, fiind utilizat atât pentru prepararea betoanelor, cât și ca ingredient principal pentru o multitudine de materiale pentru construcții.

    În ultimii ani, sectorul construcțiilor din România se află pe un trend ascendent. Astfel, chiar și în perioada pandemiei Covid-19, lucrările de construcții au înregistrat o creștere semnificativă, de circa 18% față de anul 2019. Ulterior, în contextul crizei energetice care a urmat celei medicale, volumul lucrărilor de construcții a continuat să crească în ritm anual de circa 12-15%, anul 2024 marcând o relativă stabilizare a sectorului.

    Ulterior comunicatului Consiliului Concurenței, reprezentanții Holcim au anunțat că vor contesta în instanță amenda primită.

    Te-ar mai putea interesa

    Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță!

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!