• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Febra aftoasă, confirmată la o fermă din Germania. Crescătorii de animale din România – în alertă!

    agrointeligenta.ro

    Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează că, la data de 10 ianuarie 2025, Germania a notificat prin Sistemul Mondial de Informații privind Sănătatea Animalelor (WAHIS) al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (WOAH), apariția primului focar de febră aftoasă într-o fermă de bivoli din landul Brandenburg, aflat în apropiere de Berlin. Boala a fost confirmată prin analizele efectuate de Institutul Friedrich Loeffler (FLI).

    În urma confirmării acestui focar în Germania, ANSVSA a demarat o serie de măsuri pentru prevenirea introducerii virusului în România. Aceste măsuri includ:

    Informarea asociațiilor de crescători:

    Măsurile de mai sus vor fi detaliate în cadrul întâlnirilor organizate de către Direcțiile Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor județene cu reprezentanții asociațiilor de crescători și operatorilor economici implicați în comerțul cu animale. ANSVSA a transmis instrucțiuni și note de serviciu către teritoriu, iar aceste acțiuni vor fi implementate prin organizarea de întâlniri cu toți actorii implicați.

    Scopul acestor întâlniri este:

    ANSVSA solicită operatorilor economici din România care activează în domeniul comerțului cu rumegătoare și suine să acorde o atenție deosebită instrucțiunilor transmise prin DSVSA județene, pentru a proteja efectivele de animale de această boală.

    În cazul în care există orice suspiciune de febră aftoasă, ANSVSA recomandă notificarea imediată a DSVSA județene.

    Febra aftoasă, o boală periculoasă pentru efectivele de animale

    Febra aftoasă este o boală infecțioasă acută, ce provoacă febră și formarea de vezicule cu lichid pe mucoasele bucale și pe membrele animalelor infectate. Boala este cauzată de un virus cu șapte serotipuri, fiecare având aceleași simptome. Perioada de incubație variază între 24 de ore și zece zile, iar în mod obișnuit simptomele apar în trei până la șase zile după infecție.

    Menționăm că, în România, există un Program Național de Supraveghere pentru febra aftoasă, parte a Programului de Supraveghere, Prevenire și Control al Bolilor la Animale, care include supravegherea activă și pasivă a animalelor din efectivele indigene și a celor provenite din comerțul intracomunitar.


    Te-ar mai putea interesa

    Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor