• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Programul Prima Seră. Ajutorul de 200.000 euro – doar pentru structuri cu sisteme de încălzire și depozit

    agrointeligenta.ro

    Programul ”Prima Seră” va aduce micilor fermieri un ajutor de 200.000 de euro pentru construcția unor noi spații protejate. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, vrea ca aceste noi solarii și sere să fie performante, să poată produce și în sezonul rece și să fie dotate cu spații de depozitare ca legumele să nu mai fie aruncate când este supraproducție.

    Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a vorbit recent, într-un interviu acordat Agerpres, despre proiectul de act normativ pentru instituirea programului „Prima seră”. Aflată în dezbatere parlamentară, inițiativa legislativă prevede un ajutor de 200.000 de euro pentru construcția de spații protejate.

    Legat de ”Prima Seră”, program propus de senatorul PNL, George Scarlat, care prevedea acordarea unui sprijin de 200.000 de euro/seră, ministrul Agriculturii a menționat că își dorește să îl îmbunătățească când va ajunge în analiza Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților.

    Citiți și: Ministrul Agriculturii vrea să lanseze programul ”Prima centrală” pentru încălzirea solariilor și serelor

    ”Legat de Prima Seră sunt de acord cu programul depus de senatorul George Scarlat, dar atunci când se va dezbate în Comisia de Agricultură din Camera Deputaților vreau să propun ca pe acest sprijin de 200.000 euro pe seră să luăm în calcul și să detaliem direct la nivel de act normativ, ca toate aceste sere pe care le facem în România să fie cu obligativitate, cu încălzire, cu spațiu de depozitare, cu condiționare, cu tot ce trebuie, pentru că, dacă iar investim și facem 10 solarii, în loc să facem cinci pe care să le avem încălzite și cu unități de depozitare și de păstrare, nu am făcut nimic. Dezvoltăm sere și solarii în România care produc timp de trei luni și apoi nouă luni nu produc nimic”, a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, citat de Agerpres.

    El a adăugat că programul va fi completat cu aceste condiții prin care să fie integrat tot sistemul de încălzire ”cu tot ce trebuie” în acea finanțare de 200.000 de euro.

    Te-ar mai putea interesa

    Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!