• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Daniel Frei, Samus Lact: Suntem în gardă! Toți fermierii au luat măsuri contra febrei aftoase!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Fermierii din vestul țării sunt în gardă după ce Ungaria a anunțat faptul că există un focar de febră aftoasă la o fermă din apropierea orașului Gyor, aproape de granița cu Slovacia. Crescătorii de animale au luat primele măsuri pentru propriile ferme și își pun speranța în autorități, să ia cele mai bune măsuri astfel încât boala să nu ajungă în exploatațiile din România.

    Daniel Frei, președintele Cooperativei Samus Lact din Satu Mare, a declarat astăzi, miercuri – 12 martie, pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO că fermierii din cooperativă sunt în gardă și au aplicat de urgență primele măsuri în ferme pentru a înlătura orice risc ca febra aftoasă să ajungă în exploatație. Sătmăreanul a precizat că autoritățile au transmis notificări crescătorilor de vaci și țin la curent fermierii cu privire la situația focarului din Ungaria.

    Citiți și: România a interzis importul de lapte spot din Ungaria – lista completă de rectricții anti-febră aftoasă!

    ”Noi în cadrul cooperativei am dat alerta după ce am aflat de febra aftoasă, ce a ținut de noi a fost să procurăm soluții pentru dezinfecție și să dezinfectăm zilnic, orice mașină, utilaj care intră în curțile fermelor noastre, atât la cooperativă, cât și cisternele cu care facem colectarea de lapte. Fermierii s-au conformat și nu putem spune că este un efort uriaș, este un cost mediu dacă ne raportăm la pagubelele pe care le-ar face boala. Noi mai mult de atât nu avem ce face”, a spus Daniel Frei pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO.

    Acțiunea de lichidare a focarului de febră aftoasă din Ungaria, în desfășurare

    Fermierii speră ca autoritățile din Ungaria să închidă cât mai repede focarul de febră aftoasă iar pericolul privind propagarea bolii să dispară complet. ”Acum, din câte am înțeles de la colegii maghiari, situația e sub control și analizele pe care le-au făcut în zona unde a apărut acest focar au ieșit negative, deci totul pare să se rezolve. Posibil ca săptămâna viitoare, luni, să se încheie cu focarul. Important este ca virusul să nu ajungă la noi în ferme, că dacă ajunge atunci va fi jale”, a mai menționat Frei.

    Citiți și: Febra aftoasă, o amenințare uriașă. Tabără, ASAS: Se impune investigarea disponibilului de vaccin la nivelul UE!

    ANSVSA a ținut în permanență legătura cu fermierii

    Daniel Frei a mai spus că autoritățile sanitar-veterinar din România au ținut în permanență legătura cu cooperativa astfel încât fermierii să fie la curent cu evoluția focarului din Ungaria.

    ”Am primit notificări, înștiințări și fermierii și, repet, ce am putut face și noi la nivel de fermă, am făcut. Din păcate a fost panică în rândul fermierilor când s-a aflat că totuși focarul este într-o țară vecină și s-a văzut și pe vânzările de produse de dezinfecție ce le-am făcut noi cooperativa către fermieri au crescut”, a mai precizat crescătorul de animale.

    Febra aftoasă afectează animalele bicopitate – cu copita cu două unghii (taurine, bubaline, cămile, ovine, caprine şi porcine. Boala este una infecțioasă, acută, care provoacă febră în rândul animalelor. Animalele fac apoi vezicule (bubițe) cu lichid, la nivel bucal, dar și la picioare.


    Te-ar mai putea interesa

    România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale! Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală!

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor