• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Florin Barbu: Voi propune ca Stațiunea de la Lovrin să devină Stațiunea ”Acad. Valeriu Tabără”

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă Lovrin din județul Timiș va purta numele regretatului academician Valeriu Tabără, fost președinte al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice ”Gheorghe Ionescu-Şişeşti” (ASAS), care a încetat din viață la vârsta de 75 de ani. Inițiativa va fi depusă și susținută în Parlament de ministrul interimar al Agriculturii, Florin Barbu.

    Ministrul interimar al Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat astăzi, joi – 15 mai, în cadrul emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1 că va depune, în calitatea sa de deputat, o inițiativă legislativă privind schimbarea numelui SCDA Lovrin din județul Timiș în Stațiunea de Cercetare ”Academician Valeriu Tabără”. Barbu a argumentat că inițiativa vine în semn de respect pentru reputatul profesor care a lăsat o moștenire inestimabilă agriculturii românești.

    Citiți și: Valeriu Tabără, președintele ASAS și fost ministru al Agriculturii, a murit! Dumnezeu să îl odihnească!

    Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, va depune o inițiativă legislativă privind redenumirea Stațiunii de la Lovrin, în memoria lui Valeriu Tabără

    Florin Barbu a anunțat în premieră pentru emisiunea Agrostrategia că va depune o inițiativă legislativă privind dedicarea unei stațiunii de cercetare numelui lui Valeriu Tabără.

    ”În calitate de deputat în Parlamentul României voi depune o inițiativă legislativă astfel încât Stațiunea Lovrin din Timiș să poarte numele academicianului Valeriu Tabără. Vom modifica numele stațiunii din Stațiunea Lovrin în Stațiunea ”Academician Valeriu Tabără”. Este o normalitate, este o personalitate care a adus beneficii agricultorii românești și de aceea voi face acest lucru în semn de respect și în onoarea domnului Valeriu Tabără”, a spus Florin Barbu la emisiunea Agrostrategia, o coproducție Agrointeligența-AGROINTEL.RO și TVR.

    Citiți și: Sămânță de cereale din soiuri românești de la Stațiunea Lovrin – oferta. Prețuri cu reduceri pentru fermieri!

    Valeriu Tabără, președintele ASAS și fost ministru al Agriculturii, a murit la vârsta de 75 de ani 

    Profesorul universitar Valeriu Tabără s-a stins din viață pe 29 aprilie, la Timișoara. Reputatul profesor s-a născut la 1 iulie 1949 în Sălciua, județul Alba. Profesor universitar, cercetător și om politic cu o carieră impresionantă, Tabără a fost una dintre cele mai influente personalități din domeniul agricol românesc din ultimele decenii.

    Pe plan politic, Valeriu Tabără a fost ministrul Agriculturii și Alimentației în Guvernul Văcăroiu, între 1994 și 1996 și parlamentar din 1992, fiind deputat de Timiș în legislaturile 1992-1996, 1996-2000, 2004-2008 și 2008-2012. A fost președintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, dar și președintele Comisiei parlamentare de anchetă privind situația sistemelor de irigații, precum și a altor sectoare de îmbunătățiri funciare.


    Te-ar mai putea interesa

    Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale!

    Ultimele știri

    Procesatorii au fost scoși din plafonare. Mai are sens legea care limitează adaosul comercial la alimente? Prețurile reale și tăierile de pe piața laptelui – raportate de ministrul Tanczos direct comisarului Hansen! Bruxelles: 500 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectați de scumpirea motorinei Subvenție nouă pentru bovine: 68 euro/cap. Ajutorul, votat în procedură de urgență! Premierul desemnat Eugen Tomac este dispus să discute despre o nouă nominalizare la Agricultură