• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Avansul APIA, din 16 octombrie. Adrian Pintea, MADR: ”Se vor face demersuri pentru plăți mai mari”

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Plata avansului pentru subvenții va funcționa în acest an ”pe modelul” campaniilor trecute. Potrivit secretarului de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Adrian Pintea, autorizările vor începe din 16 octombrie iar prelungirea termenului pentru depunerea cererilor de plată nu va decala această dată.

    Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Adrian Pintea, a anunțat la emisiunea Agrostrategia de pe TVR 1, ediția de astăzi, joi – 29 mai că plata avansului se va face și în acest an de la 16 octombrie. Conform oficialului, cel mai probabil noua echipă ministerială de la la MADR va solicita și o majorare a procentului care se va achita în avans.

    Citiți și: Plăți APIA 2025. Lista celor 15 bănci care dau subvenții în avans cu adeverința APIA

    Adrian Pintea: Prelungirea termenului pentru depunerea cererilor nu va afecta plata avansului 

    Adrian Pintea a dat asigurări că prelungirea termenului pentru depunerea cererilor de plată, cu două săptămâni, nu va avea impact asupra calendarului de plăți din campania 2025.

    ”Nu va fi nicio problemă legată de prelungirea cu două săptămâni a termenului pentru subvenții iar cele două săptămâni se vor recupera din ”mers”, a spus Adrian Pintea la  emisiunea Agrostrategia  o coproducție Agrointeligența-AGROINTEL.RO și TVR 1. Termenul pentru depunerea cererii a fost prelungit oficial de la 30 mai la 13 iunie adică un interval de două săptămâni.

    Citiți și: Tic-tac, tic-tac cu avansul APIA. Termen urgent pentru plata primei tranșe din subvenții

    Secretar de stat MADR: Cu siguranță se vor face demersuri pentru plăți mai mari

    Secretarul de stat a mai transmis că viitoarea conducere a MADR va solicita ”cu siguranță” Comisiei Europene (CE) o creștere a procentului de plată a avansului.

    ”Iar avansul va fi din 16 octombrie și procentele în fiecare an pleacă cu 50% pentru plățile directe și 50% pentru măsurile compensatorii dar cu siguranță viitoarea echipă ministerială va face demersuri către Comisia Europeană (CE) să se acorde plăți cel puțin cum au fost în campania 2024 adică de 70% pentru plățile directe și 85% pentru măsurile compensatorii. Iar acum vestea bună pentru fermieri este că până la plata avansului se eliberează adeverințele care pot fi solicitate pentru credite. Iar fermierii la 2-3 zile de la depunerea cererii pot solicita la APIA acele adeverințe. Iar sub această formă foarte mulți fermieri și-au luat banii și nici nu așteaptă avansul”, a mai spus secretarul de stat pentru emisiunea Agrostrategia.

    Agrostrategia, TVR 1. Invitat: Adrian Pintea, MADR (29.05.2025)

    Te-ar mai putea interesa

    Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!