• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii, cu ochii pe conturi. Noi plăți APIA încep din această săptămână!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Noi plăți pentru fermieri până la sfâșitul lunii iulie. Beneficiarii de subvenții pe suprafață și cap de animal care mai au de încasat bani pentru plățile din 2024 așteaptă ca noi sume să intre în conturi. Agrointeligența-AGROINTEL.RO a aflat pe surse că o nouă alocare de bani va intra în conturile agențiilor de plăți astfel încât sumele să ajungă la fermieri.

    Fermierii vor primi o nouă rundă de plăți începând din de 21 iulie, atât pentru schemele care se achită din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) adică plăți directe cât și din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), măsuri compensatorii. Potrivit informațiilor obținute de Agrointeligența-AGROINTEL.RO pe surse, autorizările la plată sunt efectuate deja de cele două agenții de plăți urmând ca din 21 iulie și până la finalul lunii sumele să ajungă în conturile fermierilor.

    Citiți și: Agrointeligența a cerut APIA să clarifice situația subvențiilor blocate la plată, dar și cum se vor derula controalele în ferme

    Noi plăți pentru fermieri

    APIA și AFIR vor face o nouă rundă de plăți pentru fermieri, după 20 iulie

    Conform informațiilor obținute Agrointeligența-AGROINTEL.RO pe surse, Ministerul Finanțelor va vira către Ministerul Agriculturii o nouă tranșă de bani care vor fi redistribuiți mai departe în conturile celor două agenții de plăți, APIA și AFIR, pentru plata subvențiilor care au rămas neachitate către fermieri. Mai exact, sumele vor ajunge în conturile fermierilor până la sfârșitul lunii iulie iar schemele care vor fi plătite sunt cele care se derulează prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cât și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

    Din întrebările pe care fermierii le adresează în mediul online, mai sunt bani de încasat atât pentru PD-26 – Sprijin cuplat pentru venit-Porumb pentru siloz în cuantum de de 195,22 euro/ha cât și pentru DR-02 Culturi verzi pachet 4 în cuantum de 128 euro/ha.

    Citiți și: Subvenția APIA de 195,22 euro/ha este încă blocată la plată. Când ar putea fi făcute plățile

    APIA a anunțat că a autorizat la plată 2,82 miliarde euro autorizate în Campania 2024

    APIA a anunțat pe 7 iulie că a autorizat la plată 2,82 miliarde euro în perioada 16 octombrie 2024 – 30 iunie 2025. În schimb APIA nu a specificat ce sumă din acest plafon a fost efectiv achitată în conturile fermierilor. De aceea, reamintim că Agrointeligența-AGROINTEL.RO a transmis vineri – 11 iulie, către Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) o serie de întrebări legate atât de campania de controale pentru 2025, cât și de plățile restante și schemele blocate la autorizare pentru anul de cerere 2024.

    Te-ar mai putea interesa

    Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!