• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Micii fermieri sunt obligați de la 1 iulie să treacă la e-Factura

    agrointeligenta.ro

    Micii producători agricoli care vindeau până acum pe baza filelor din carnetul de producător sunt obligați, de la 1 iulie, să se înregistreze și să își comercializeze marfa către procesatori și intermediari numai cu e-Factura. Este vorba despre regimul fiscal special pentru sectorul agricol, în baza căruia producătorii își recuperează de la ANAF 8% din valoarea mărfii comercializate.

    Începând cu 1 iulie 2025, agricultorii persoane fizice care aplică regimul special pentru agricultori vor fi obligați să utilizeze sistemul RO e-Factura. Această obligație face parte din procesul de extindere a sistemului de facturare electronică în România, conform modificărilor legislative.

    De precizat că la introducerea sistemului e-Factura, mai multe categorii economice au fost excluse de la obligativitate până pe 30 iunie, conform prevederilor OUG nr. 69/2024. Cum termenul expiră astăzi, producătorii agricoli persoane fizice intră de mâine, marți – 1 iulie, sub incidența prevederilor fiscale actualizate, fiind vorba despre agricultorii persoane fizice care aplică regimul special pentru agricultori (conform art. 315^1 din Codul Fiscal).

    Facturile emise de micii fermieri vor trebui transmise prin sistemul RO e-Factura.

    Implementarea sistemului RO e-Factura are ca scop combaterea evaziunii fiscale și eficientizarea proceselor de facturare. Entitățile afectate trebuie să se înregistreze în Registrul RO e-Factura obligatoriu înainte de a emite facturi electronice.

    Până astăzi, 30 iunie, micii fermieri au avut răgaz să se familiarizeze cu procedura de emitere și transmitere a facturilor prin sistemul RO e-Factura pentru a evita eventuale sancțiuni.

    Te-ar mai putea interesa

    ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!