• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Plantagro a intrat în semi-insolvență. Fermierii care au de încasat nu mai pot executa momentan firma de inputuri și cereale

    agrointeligenta.ro

    Una dintre cele mai mari companii din agricultură, furnizor de îngrășăminte, semințe și chiar trader de cereale, Plantagro-Com din Vaslui a intrat de luni, 7 iulie, în procedura concordatului preventiv, anunță AGROINVESTIGAȚII.RO. Forma mai ușoară a insolvenței ajută acționarii și administratorii să aibă mai mult control asupra deciziilor luate în firmă, chiar dacă aceasta este administrată de un lichidator specializat în insolvență.

    Plantagro-Com SRL a intrat oficial în procedura de concordat preventiv, conform deciziei pronunțate în Dosarul nr. 1532/89/2025 de Tribunalul Vaslui, Secția Civilă. Cererea a fost admisă săptămâna aceasta, luni – pe 7 iulie 2025, iar instanța a dispus deschiderea procedurii, în baza Legii 85/2014 privind prevenirea insolvenței și a insolvenței.

    Pe durata procedurii, toate executările silite au fost suspendate automat pentru 4 luni, cu excepția celor asupra creanțelor salariale. Următorul termen pentru verificarea procedurii este stabilit pentru 2 octombrie 2025.

    Administratorii trebuie să elaboreze un plan de restructurare în maximum 60 de zile, să-l comunice creditorilor afectați și să întocmească rapoarte trimestriale privind activitatea companiei.

    Administratorul concordatar desemnat este consorțiul format din LD Expert Grup SPRL și Management Reorganizare Lichidare Iași SPRL, contractat direct de către Plantagro-Com.

    Plantagro nu a depus bilanțul pentru anul fiscal trecut

    Plantagro-Com SRL, companie înființată în 2001 la Vaslui, este controlată în cote egale de Constantin Nechifor și Daniel-Nicolae Șerban. Nu a depus bilanțul aferent anului fiscal 2024, ceea ce alimentează incertitudinile privind viitorul său operațional.

    Compania nu este acționară în alte firme, însă ambii asociați dețin și controlează mai multe afaceri agricole și de distribuție în regiunea Moldovei (Graminis, Landcom, Weizenagri etc.). În lipsa unei restructurări financiare rapide, Plantagro riscă să piardă încrederea partenerilor și a fermierilor, mai ales că, în prezent, capacitatea de plată este incertă, iar livrările către clienți pot fi afectate.

    Datoriile companiei, deținute de Constantin Nechifor și Daniel-Nicolae Șerban, erau de 464 de milioane de lei doar la nivelul anului 2023, conform datelor publicate pe portalul Ministerului de Finanțe.

    Reprezentanții Plantagro nu au răspuns momentan întrebările întrebărilor AGROINVESTIGAȚII.RO legate de cauzele intrării în concordat preventiv și dacă vor mai putea onora comenzile și livrările în perioada următoare.

    Citiți, integral, articolul pe AGROINVESTIGAȚII.RO.

    Te-ar mai putea interesa

    MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Războiul fructelor: Rusia blochează importurile din Turcia după ce Ankara a oferit garanții de securitate Ucrainei Fermier: Ofer apicultorilor 80 de lei/familia de albine pentru polenizarea culturii de floarea-soarelui Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști Avans APIA 2026. Prima tranșă din subvenții – mai devreme, plată mai mare pe hectar!

    Ultimele știri

    Strategia pentru conservarea biodiversității, aprobată: 25% din banii de subvenții, pe scheme ecologice Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Traderii de cereale nu mai trimit nave în porturile din Ucraina. Ministru: Nu vă grăbiți să vindeți cerealele! ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară