• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Castraveți galbeni – cauze. Soluții pentru castraveții îngălbeniți

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    De ce se îngălbenesc castraveții – cauze și remedii. Îngălbenirea prematură a castraveților este cauzată de mai mulți factori precum lipsa de apă, a polenizatorilor sau a nutrienților necesari pentru dezvoltarea legumelor. De cele mai multe ori, remediile sunt simple și rapide. Dacă tehnologia agricolă este respectată, șansele sunt mici ca recolta de castraveți să se îngălbenească.

    Principala cauză pentru îngălbenirea castraveților este recoltarea târzie sau, mai exact, coacerea acestora pentru mai mult timp. În acest caz, castraveții au semințe mari, coajă tare, un gust amar și textură moale. De aceea, recolta se strânge la momentul potrivit, pentru a avea parte de legume proaspete și suculente. Vara, la temperaturi mari, castraveții se coc mai repede, astfel că se culeg o dată la 1-2 zile din grădină.

    Castraveții se fac galbeni – lipsa de nutrienți, posibilă cauză

    Lipsa de nutrienți are un efect negativ asupra plantelor, iar la castraveți se poate manifesta prin îngălbenirea legumelor. Castraveții cu carență de nutrienți pot crește mai greu, astfel că frunzele și legumele pot căpăta o culoare galbenă.

    În acest caz, soluția este simplă. Se adaugă doar îngrășământ, iar situația se ameliorează rapid. Anual, se recomandă administrarea de compost sau mraniță pe suprafața solului unde urmează să fie plantați castraveții sau în solar.

    Citește și: De ce se îngălbenesc pe margini frunzele castraveților. Cauze, tratamente

    Udarea castraveților (foto: hunker.com)

    De ce se îngălbenesc castraveții. Irigare necorespunzătoare

    O altă cauză pentru care castraveții se îngălbenesc ar fi udările necorespunzătoare. Atât excesul de apă, cât și un deficit afectează legumele astfel că este foarte importantă cunoașterea cantității corecte.

    Pentru a afla dacă cultura de castraveți are nevoie de apă, se verifică primii 3 cm de sol. Dacă este uscat, plantele au nevoie de apă și trebuie să fie udate. Cantitatea apei și frecvența irigării depind și de vreme. Dacă este secetă, se toarnă cantități mai mari de apă la temperatura camerei, mai des. La fel se procedează și în cazul arșiței. Udările au loc dimineața devreme sau seara.

    Polenizarea manuală a castraveților (foto: epicgardening.com)

    De ce castraveții se fac galbeni. Lipsa polenizării

    Castraveții produc flori masculine și feminine, iar reproducerea are loc cu ajutorul albinelor sau bondarilor, cei mai eficienți polenizatori. Aceștia sunt esențiali pentru o recoltă bună de legume. În caz contrar, florile rămân nepolenizate.

    Dacă florile sunt polenizate parțial, se transformă în legume slab dezvoltate care se îngălbenesc și cad. De aceea, lipsa polenizării poate fi cauza pentru care castraveții se îngălbenesc.

    Citește și: Care sunt cei mai performanți hibrizi de castraveți pentru cultura de solar?

    O soluție ar fi cultivarea florilor lângă castraveți, pentru a atrage polenizatorii. Totodată, se recomandă reducerea tratamentelor cu pesticide pentru a nu-i afecta. Se pot planta flori melifere, precum limba mielului sau gălbenelele.

    Polenizarea se poate realiza și artificial, însă e destul de greu de făcut dacă cultura de castraveți e mare. E nevoie de o pensulă care se rotește în interiorul florii masculine, apoi polenul se introduce în floarea feminină.

    Te-ar mai putea interesa

    Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!