• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Dispar GAEC-urile pentru subvențiile APIA. Anunț oficial de la Bruxelles

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Comisarul UE pentru agricultură, Christophe Hansen, a apărat propunerea de buget de 300 de miliarde de euro pentru următoarea Politică Agricolă Comună (PAC), în ciuda criticilor dure din partea deputaților europeni. Aceasta a făcut o serie de dezvăluiri cu privire la măsurile care se pregătesc pentru fermieri, după 2027. Între aceste dezvăluiri s-a numărat și eliminarea condiționalităților de tip GAEC pentru accesarea subvențiilor pe suprafață și animale.

    Comisia Europeană a prezentat ieri, miercuri – 16 iulie, propunerea sa pentru următorul buget pe termen lung al UE pentru perioada 2028-2034, în valoare de aproape 2 trilioane de euro. Din acest total, 300 de miliarde de euro vor fi alocați unui fond unic pentru sprijinirea fermierilor și pescarilor, inclusiv măsuri de mediu, investiții în ferme, sprijin pentru tinerii fermieri și instrumente de gestionare a riscurilor. Comisarul Hansen s-a adresat ieri după-amiază membrilor Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală a Parlamentului European pe marginea propunerilor PAC.

    Citiți și: Siegfried Mureșan, PE: Vom respinge comasarea agriculturii și coeziunii cu alte fonduri europene!

    Comisarul UE pentru agricultură, Christophe Hansen

    Schemele pentru subvenții care vor fi plătite și după 2027

    Christophe Hansen a declarat că PAC va continua să ofere plăți pe suprafață, sprijin cuplat pentru venit, investiții, sprijin pentru micii și tinerii fermieri și stimulente pentru măsuri agro-de mediu.

    ”Este important de subliniat faptul că sprijinul pentru venit este acum definit într-un sens mai larg decât sprijinul direct pentru venit, incluzând nu doar plățile bazate pe suprafață, ci și toate celelalte compensații și plăți către fermieri, cum ar fi acțiunile de agromediu, investițiile, sprijinul pentru tinerii fermieri și multe altele”, a spus comisarul.

    Citiți și: Plafonarea subvențiilor la hectar – model de calcul pentru o fermă de 1.000 de hectare

    GAEC-urile dispar din 2028

    Comisarul a prezentat o serie de propuneri pentru următoarea PAC, inclusiv înlocuirea actualelor bune condiții agricole și de mediu (GAEC) cu „practici de protecție” concepute de statele membre „pe baza nevoilor lor specifice”.

    El a spus că fermierii vor fi stimulați financiar să facă mai mult pentru mediu, climă, biodiversitate și bunăstare a animalelor. De asemenea, se propune o nouă plată forfetară de până la 200.000 euro pentru a „reduce riscul tranziției unei ferme către o sustenabilitate mai mare”.

    Comisarul a declarat că următoarea PAC trebuie să abordeze barierele care îi descurajează pe tineri să intre în sectorul agricol. Toate statele membre vor fi obligate să pună în aplicare o strategie de reînnoire generațională.

    Se propune creșterea cuantumului minim al plăților directe pentru tinerii fermieri de la 3% la 6%. „Pentru a permite o reînnoire generațională eficientă, propunem, de asemenea, eliminarea treptată a sprijinului pentru venit pentru fermierii care primesc pensii naționale, cu o perioadă de tranziție suficientă”, a adăugat el.

    Te-ar mai putea interesa

    Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!