Cât timp pot fi lăsate găinile singure


Cât timp pot fi lăsate găinile singure – sfaturi pentru perioada concediilor. Găinile pot fi lăsate singure câteva zile în perioada de concediu, însă trebuie totuși supravegheate și îngrijite de o persoană de încredere. Necesită apă și mâncare din plin, pentru a evita riscul de a rămâne fără aceste lucruri esențiale.
Având în vedere că sunt păsări domestice, găinile sunt dependente de grija oamenilor. Acestea depind de noi pentru hrană și apă constantă. Totodată, acestea au un sentiment de siguranță atunci când crescătorii se află prin preajmă. De aceea, o absență îndelungată le poate afecta considerabil.
Citește și: Cum îngrijim găinile în luna august
Chiar dacă îngrijitorii lipsesc pentru o perioadă scurtă de câteva zile, trebuie să aleagă o persoană care să vină să viziteze gospodăria de câteva ori pe zi, pentru a strânge ouăle, a schimba apa și a hrăni găinile.

Cum se îngrijesc găinile în perioada de concediu. Sfaturi practice
Iată câteva sfaturi practice pentru a asigura bunăstarea găinilor în perioada vacanței:
Citește și: Cum protejăm găinile de caniculă pentru a menține producția de ouă
- Păsările trebuie să aibă mereu apă proaspătă. Se folosește un vas de plastic sau mai multe adăpători care pot conține o cantitate mai mare de apă, care să le ajungă pentru mai mult de o zi.
- Dacă gospodăria se părăsește în zilele reci, apa se ține în interiorul adăpostului sau se caută soluții pentru încălzirea apei din adăpători.
- La găini se lasă mai multă hrană. Se folosesc mai multe hrănitori pentru ca găinile să nu rămână fără mâncare.
- După ce se găsește o persoană care să suplinească lipsa stăpânilor, se lasă la îndemână mai multe furaje, pentru ca păsările să nu rămână fără hrană.
- Găinile trebuie să aibă acces la verdeață. De aceea, se lasă o cantitate potrivită în locuri accesibile. Acestea vor fi ocupate cu ciugulitul și vor consuma gustări sănătoase.
- Găinile trebuie să aibă suficient spațiu. Se evită aglomerarea, pentru a preveni comportamente agresive precum canibalismul. Pentru siguranță, persoana care rămâne ca îngrijitor trebuie să știe cum să intervină în cazul în care păsările devin agresive.
- Pentru cei mai grijulii există soluția camerelor video live. Astfel, activitatea găinilor poate fi monitorizată în timp real.
- Se face o listă de instrucțiuni și se lipește pe ușa adăpostului. Pe ea se trec informații importante precum unde este sursa de apă proaspătă sau cea de gustări.
- Nu se omite nici păstrarea curățeniei. Înainte de plecarea în concediu ar fi binevenită o curățenie în adăpost și schimbarea așternutului.