• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Romsilva a anunțat că păstrează prețurile de anul trecut pentru lemnul de foc

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Prețuri Romsilva pentru lemnul de foc. Regia Națională a Pădurilor – Romsilva oferă populației, în acest an, aproximativ 2 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, la un preț de bază similar cu cel de anul trecut, a anunțat instituția într-un comunicat de presă.

    În primele opt luni ale acestui an, Romsilva a vândut direct populației 1.214.251 metri cubi de lemn pentru foc, cu 10% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, la prețul mediu de 286 de lei pe metrul cub, fără TVA. Menționăm că, în acest an, regimul TVA aplicat lemnului pentru foc a fost modificat.

    2 milioane de metri cubi de lemn de foc, la același preț ca în 2024

    Din stocurile existente și lucrările de recoltare, în cursul anului 2025 unitățile Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva vor oferi populației aproximativ 2 milioane de metri cubi de lemn pentru pentru încălzire, volum menținut constant în ultimii ani.

    De menționat că, în funcție de specie, sortiment și condițiile de livrare, prețul variază între 150 lei/metru cub și 600 lei/metru cub, în cazul lemnului livrat din depozite.

    Potrivit procedurilor legale, persoanele fizice interesate trebuie să se adreseze ocoalelor silvice din zona de domiciliu. În funcție de stocurile disponibile și de numărul de solicitări, acestea îi vor îndruma pe cumpărători către locațiile/depozitele unde există lemn de foc disponibil.

    Citește și: Cei mai ieftini peleți. Prețuri pe kilogramul de peleți în această toamnă

    Oferta actuală de lemn de foc a unităților Romsilva și prețurile de vânzare pot fi consultate pe site-ul www.rosilva.ro, la secțiunea Publicitate anunțuri – Disponibil lemn pentru foc. Cetățenii pot solicita informații și direct de la personalul silvic din teren, pădurari, șefi de districte, maiștri, tehnicieni sau gestionari. Cererea de cumpărare se poate face prin depunerea unei solicitări la ocolul silvic sau prin adresarea directă către gestionarii de masă lemnoasă.

    Unele ocoale silvice asigură, la cerere și contracost, transportul la domiciliu, precum și servicii precum secționarea sau despicarea lemnului. În anumite subunități se comercializează și lemn de foc vrac, în saci sau paletizat.

    În premieră, Romsilva oferă lemn pentru foc și prin magazinul online romsilva.store, facilitând astfel accesul populației mai ușor la această resursă. Romsilva recomandă tuturor cumpărătorilor, indiferent de proveniența lemnului, să solicite documentele legale de proveniență, respectiv avizul de însoțire, factura fiscală sau bonul fiscal.

    Citește și: Preț lemn de foc Romsilva. Cât costă un metru cub de lemne la un ocol silvic

    Romsilva nu este singurul furnizor de lemn pentru populație. Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează aproximativ 4,2 milioane de hectare de păduri proprietatea publică a statului, precum și alte păduri aflate în diverse forme de proprietate, pe baze contractuale.

    Toate pădurile statului aflate în administrarea Romsilva sunt certificate pentru management forestier durabil, conform standardelor internaționale.

    Te-ar mai putea interesa

    Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!