• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii rămân fără vouchere la Rabla Tractoare. Ministru: Mutăm banii către programe de care e nevoie în toată ţara

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Un program așteptat de fermieri nu se va mai acorda pe bază de voucher iar aplicabilitatea lui este incertă în acest moment. După ce a fost amânat de mai multe ori, și anulat în primă fază din cauza unor suspiciuni de fraudă, Programul ”Rabla Tractoare” s-a putea aplica în alt mod decât a fost gândit inițial adică prin acordarea unui voucher.

    Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat vineri, 10 octombrie, că la nivel de minister va fi propus un memorandum care presupune investirea banilor de la unele proiecte ale Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) care se acordau pe bază de voucher către alte programe mai importante, precum apă-canal. Astfel, voucherele pe care mulți beneficiari ar fi urmat să le primească pentru mașini, tractoare, panouri fotovoltaice, sobe sau eficietizarea energetică a casei ar putea deveni istorie.

    Citiți și: Rabla pentru tractoare, deblocat până la finalul anului? Florin Barbu: Programul rămâne pentru persoane fizice

    Ministrul Mediului, Diana Buzoianu
    Ministrul Mediului, Diana Buzoianu

    Memorandum pentru ”mutarea” banilor dați prin vouchere ”către programe de care e nevoie în toată ţara”

    Diana Buzoianu a declarat că intenționează să prioritizeze programele strategice și să renunțe la cele care se acordă sub formă de voucher.

    ”AFM-ul gestionează sau a gestionat până în momentul de faţă o multitudine de programe care aveau ca o mândrie personală că în câteva secunde se dădeau zeci de mii de vouchere. Asta a fost raţiunea până în momentul de faţă, alea au fost deciziile politice, până la acel moment. Am ajuns în minister şi am decis împreună cu conducerea AFM că trebuie să fie prioritizate proiecte strategice”, a spus ministrul Mediului, în judeţul Maramureş .

    Buzoianu a completat că ministerul pregătește un memorandum care să fie prezentat Guvernului și care, dacă va fi aprobat, să ”mute” banii dați sub formă de vocuhere către ”programre de care e nevoie în toată țara. ”Ne pregătim să adoptăm, în acest sens, un memorandum în perioada imediat următoare, care să ducă banii de la proiecte care până acum însemnau vouchere date în câteva secunde la zeci de mii de oameni, care sigur că te fac popular, la nivel politic, dar nu rezolvă probleme sistemice pe care le avem, să ducem banii de la astfel de programe, către programe de care e nevoie în toată ţara”, a arătat ea.

    Reamintim că programul Rabla Tractoare este suspendat prin OUG 41/2025 până la finalul anului.

    Citiți și: Programul Rabla Tractoare – deblocat cu fonduri europene! Anunțul făcut azi de ministrul Florin Barbu

    Fermierii așteptau vouchere de maxim 44.000 de euro pentru Programul ”Rabla Tractoare” 

    Programul Rabla Tractoare promitea fermierilor vouchere în valoare de 35.750 de euro sau 44.000 de euro, în funcție de procentul de finanțare: 65% pentru fermierii peste 40 de ani și 80% pentru tinerii fermieri. Valoarea maximă a unui tractor finanțat era de 55.000 de euro.

    Solicitantul trebuia să predea un autovehicul uzat: vechiul tractor sau poate un autoturism și nu se ținea cont de vechimea colaborării cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

    Te-ar mai putea interesa

    Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!