• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANSVSA deschide noi piețe de export pentru produse de origine animală în Albania și Azerbaidjan

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat deschiderea de noi piețe pentru produsele alimentare de origine animală din România în Albania și Azerbaidjan, rezultat al unui efort susținut de cooperare instituțională și dialog tehnic cu autoritățile omoloage.

    Conform unui comunicat remis astăzi, luni – 20 octombrie, noile certificate sanitare veterinare de export au fost aprobate și publicate la rubrica „Import–Export” de pe site-ul ANSVSA, oferind operatorilor cadrul necesar pentru valorificarea oportunităților comerciale în aceste două destinații.

    Citiți și: Crescătorii de porci – îngrijorați după ce Agrointeligența a dezvăluit că ANSVSA suspendă controalele în gospodării

    ANSVSA deschide noi piețe de export

    Conform ANSVSA, pentru Azerbaidjan, portofoliul de certificate acoperă carne de pasăre, carne de ovine și caprine, carne de vită, carne de porc și produse lactate, consolidând inclusiv fluxurile deja operaționale de produse lactate și produse din carne, cu certificate obținute de operatori.

    În relația cu Albania, pe lângă exporturile deja derulate pentru carne de pasăre, produse compuse și produse pescărești, au fost obținute certificate pentru carne de ovine și caprine, precum și pentru carne separată mecanic de pasăre.

    Aceste evoluții se sprijină pe demersurile inițiate în 2024 în direcția Azerbaidjanului și pe rezultatele celei de-a VIII-a Sesiuni a Comisiei Mixte Interguvernamentale România–Republica Azerbaidjan, de la începutul lunii aprilie 2024, când ANSVSA a semnat două Memorandumuri de înțelegere în domeniul siguranței alimentelor, vizând sprijinirea comerțului reciproc, garantarea siguranței de-a lungul lanțului alimentar și facilitarea schimbului de informații și expertiză.

    Citiți și: Din lipsă de fonduri, ANSVSA va suspenda toate controalele în gospodăriile cu animale

    Dr. Alexandru Bociu, președintele ANSVSA: Deschiderea unor noi piețe și extinderea gamei de produse românești exportate reprezintă o prioritate

    Dr. Alexandru Bociu, președintele ANSVSA  a declarat că deschiderea unor noi piețe și extinderea gamei de produse românești exportate reprezintă o prioritate a ANSVSA. ”Rezultatele de astăzi din Albania și Azerbaidjan sunt rodul unui parcurs început anul trecut, prin dialog consecvent și acorduri concrete, care pun la lucru expertiza tehnică a ambelor părți și oferă operatorilor noștri predictibilitatea necesară pentru a investi și a exporta în condiții de maximă siguranță alimentară”, a declarat acesta.

    ANSVSA își reafirmă angajamentul de a sprijini mediul economic românesc prin deschiderea și consolidarea piețelor externe. Operatorii sunt invitați să consulte modelele și condițiile specifice din secțiunea „Import–Export” a site-ului ANSVSA și să contacteze direcțiile sanitar-veterinare județene pentru informații operaționale și sprijin în demararea exporturilor.


    Te-ar mai putea interesa

    România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale! ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor